Razboiul din Ucraina: Seful Wagner sugereaza o „tradare”, in batalia de la Bahmut, din partea conducerii militare a armatei ruse

externe

servicii secrete ucrainene, Evgheni Prigojin, mort, indoieli, asasinat

Seful armatei private rusesti Wagner a declarat ca nu primeste munitia de care are nevoie de la Moscova, in timp ce incearca sa obtina controlul asupra orasului Bahmut, scrie BBC.

Trupele rusesti, adica PMC Wagner si fortele regulate rusesti, incearca sa cucereasca orasul din estul Ucrainei.

Seful Wagner, Evgheni Prigojin, s-a plans de lipsa munitiei, spunand ca ar putea fi vorba de „birocratie obisnuita sau de o tradare”.

Relatiile dintre Wagner si Moscova par din ce in ce mai tensionate.

Grupul Wagner are zeci de mii de soldati in Ucraina – unii recrutati direct din inchisorile rusesti – si a devenit o parte esentiala a invaziei Moscovei.

Intr-o postare de duminica, Prigojin a declarat ca documentele au fost semnate pe 22 februarie, iar munitia ar trebui sa fie trimisa la Bahmut a doua zi.

Dar cea mai mare parte nu a fost expediata, a spus el, inainte de a sugera ca ar putea fi ceva deliberat.

Luni, Prigojin a declarat ca reprezentantul sau nu a putut avea acces la sediul comandamentului militar al Rusiei. Nu este clar unde se afla acest sediu.

Prigojin a declarat ca acest lucru a avut loc dupa ce i-a scris sefului „operatiunii militare speciale” a Rusiei, generalul de armata Valeri Gerasimov, despre „necesitatea urgenta de a primi munitie”.

Separat, intr-o inregistrare video incarcata sambata – dar care pare sa fi fost filmata in februarie – Prigojin a declarat ca oamenii sai se temeau ca vor fi scosi tapi ispasitori in cazul in care Rusia ar pierde razboiul din Ucraina.

„Daca dam inapoi, vom ramane in istorie ca fiind cei care au facut pasul principal pentru a pierde razboiul”, a spus el.

„Si aceasta este tocmai problema cu foamea de obuze [lipsa munitiei]. Aceasta nu este opinia mea, ci a luptatorilor obisnuiti…”

„Ce se intampla daca ei [autoritatile ruse] vor sa ne insceneze, spunand ca suntem niste ticalosi – si de aceea nu ne dau munitie, nu ne dau arme si nu ne lasa sa ne refacem personalul, inclusiv sa [recrutam] prizonieri?”

In videoclipul de sambata, Prigojin a declarat ca linia frontului rusesc s-ar prabusi fara trupele sale.

„Daca PMC [compania militara privata] Wagner s-ar retrage acum din Bahmut, atunci intregul front – pe care PMC Wagner il cimenteaza astazi – s-ar prabusi”.

In timp ce armata privata „inainta”, armata rusa era fortata sa „recupereze decalajul pentru a salva aparentele”, a insinuat el.

Luna trecuta, Prigojin s-a plans ca ministrul apararii Serghei Soigu si seful Statului Major General Valeri Gerasimov au retinut livrarile de munitii catre trupele sale.

Ucraina „continua sa provoace in continuare pierderi ridicate” in randul fortelor ruse.

ISW a declarat ca armata rusa s-a bazat pe Wagner in efortul de luni de zile de a cuceri Bahmut si ca de atunci „a intarit fortele Wagner din Bahmut cu elemente aeropurtate rusesti si personal mobilizat”.

Sambata, viceprimarul din Bahmut a declarat pentru BBC ca au avut loc lupte de strada intre fortele ruse si ucrainene.

Cu toate acestea, Oleksandr Marcenko a declarat ca trupele rusesti nu au preluat inca controlul.

„Nu au ca scop salvarea orasului… singurul lor scop este genocidul poporului ucrainean”, a declarat Marcenko la emisiunea Today.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: