Razbunarea gruparii Savonea. CSM l-a exclus pentru a doua oara pe Cristi Danilet din magistratura. Reactia judecatorului

politica

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, sa il excluda pentru a doua oara pe judecatorul Cristi Danilet din magistratura. De data aceasta motivul invocat a fost ca este membru in doua ONG-uri care ar face politica.

Decizia a fost luata cu majoritate de catre Sectia pentru judecatori a CSM, sectie controlata de fosta sefa a CSM, Lia Savonea. Patru judecatori din cei noua au facut opinie separata.

„Admite actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva domnului Danilet Cristi Vasilica –judecator in cadrul Tribunalului Cluj pentru abaterea disciplinara prevazuta de art.99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata constand in incalcarea interdictiei de a face parte din formatiuni politice si pentru abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata.

In baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplica domnului Danilet Cristi Vasilica – judecator in cadrul Tribunalului Cluj, sanctiunea disciplinara constand in „excluderea din magistratura” pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art.99 lit. b) si d) din acelasi act normativ”, se arata in hotararea CSM.

Hotararea nu este definitiva.

Reactia lui Cristi Danilet

„Azi CSM a decis sa ma sanctioneze cu excluderea din magistratura (a doua, dupa cea din decembrie pentru filmuletele pe tiktok) pentru ca:

– fac parte dintr-o formatiune politica, lucru interzis magistratilor, intrucat eu sunt membru in doua ONG-uri care au dat comunicate prin care criticau activitatea partidelor de guvernamant, desi m-am abtinut de la vot in cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat si cu toate ca am aratat ca nu CSM e competent sa stabileasca ce este o formatiune politia, ci legea, care pune in aceasta categorie doar „partidele politice” , „aliantele electorale”, „aliantele politice” si „ONG-urile care reprezinta minoritati si candideaza la alegeri”, ceea ce nu este cazul in speta;

-am participat la actiuni politice, lucru interzis magistratilor, prin faptul ca am scris un articol stiintific despre educatie publicat de unul dintre cele doua ONG-uri si pentru ca am participat la o intalnire nepublica a membrilor unuia dintre cele doua ONG-uri declarat „formatiune politica” de catre CSM.

Pentru cine nu stie: cele doua ONG-uri sunt infiintate legal, de catre un judecator, ca asociatii neguvernamentale, apolitice si nonprofit. Unul se ocupa de educatia juridica, celalalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desfiintarea lor vreodata pentru ca si-ar fi incalcat statutul propriu”, a scris Danilet pe Facebook.

In 13 decembrie 2021, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM a decis excluderea din magistratura a judecatorului Cristi Danilet de la Tribunalul Cluj, pentru „manifestari pe care le-ar fi avut pe mai multe retele de socializare”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: