politica

Romania, condamnata la CEDO pentru „albirea” tortionarilor responsabili de incalcarea drepturilor supravietuitorilor Holocaustului

Astazi, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, in unanimitate, in cauza Zaicescu si Falticineanu contra Romania, ca s-a produs incalcarea art. 8 (dreptul la respectarea vietii private si de familie) coroborat cu art. 14 (interzicerea discriminarii) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fapt pentru care Romania trebuie sa plateasca reclamantilor suma de 8,500 euro cu titlu de costuri si cheltuieli de judecata.

Cauza priveste rejudecarea si achitarea in anii 1990 a doi ofiteri, condamnati in anii 1950 pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii savarsite prin implicarea lor, printre altele, in persecutia evreilor romani in anul 1941, in special prin participarea lor in pogromul din Iasi, al carui supravietuitor este Leonard Zaicescu, dar si prin plasarea unui mare numar de evrei in ghetouri, situatie in care s-au aflat ambii reclamanti.

Curtea a stabilit, in esenta, ca revenirea asupra unor condamnari istorice pentru crime legate de Holocaust, in lipsa unei justificari rezonabile din partea Guvernului, a cauzat sentimente de vulnerabilitate si umilire victimelor Holocaustului, categorie din care fac parte reclamantii.

Intr-un comunicat transmis astazi, Alexandru Muraru, presedinte al PNL Iasi, precizeaza: „ Decizia de astazi a CEDO privind incalcarea drepturilor supravietuitorilor Holocaustului in contextul rejudecarii proceselor pentru crime de razboi este o palma adusa justitiei din Romania care a calcat in picioare drepturi fundamentale ale evreilor romani de pe teritoriul tarii noastre. Albirea unor tortionari si criminali de razboi condamnati in anii ’50 pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii, responsabili de persecutia evreilor in Pogromul de la Iasi si nu numai, este un esec al justitiei si un afront adus memoriei victimelor Holocaustului.

Leonard Zaicescu (supravietuitor al Pogromului de la Iasi) si Ana Falticeanu (supravietuitor al deportarilor spre Transnistria), au sesizat CEDO privind modul in care justitia romana de dupa 1990 a rejudecat cazul criminalilor Radu Dinulescu si Gheorghe Petrescu, sefi ai Sectiei a II-a a Marelui Stat Major care, alaturi de maresalul Ion Antonescu, au comis crime impotriva umanitatii.

In fapt, sistemul de justitie roman post-decembrist a desfiintat prin rejudecare deciziile de condamnare a celor doi criminali judecati si condamnati de Tribunalele Poporului, infiintate in 1945, invocand faptul ca acestia erau simpli executanti. Aceasta scuza nu poate sta in picioare in incercarea de a  diminua responsabilitatea si de a arunca vina asupra altei natiuni pentru Holocaust, ori stim nivelul de brutalitate si ura prin care au actionat calaii condusi de Antonescu.

Gheorghe Dinulescu a fost informator al Securitatii iar Gheorghe Petrescu era finul de cununie al lui Moruzov. Petrescu a fost atasat militar la Roma si Berlin iar Dinulescu a fost atasat militar la Stockholm si Helsinki, cel din urma fiind in relatii cu Abwehrul, care i-ar fi deschis un cont in Elvetia.

Cazul Leonard Zaicescu si Ana Falticineanu vs. Romania, judecat de CEDO, a primit astazi un verdict naucitor pentru justitia din tara noastra si a aratat, inca o data, disfunctionalitatea acestui sistem dar si lipsa curajului si capacitatii de intelegere a gravitatii Holocaustului, a Pogromurilor din Romania si urmarile lor. Istoria nu poate uita si nu poate ierta crimele calailor nazismului. Este inexplicabil cum, intr-o democratie in dezvoltare, justitia romana arata clementa fata de tortionarii si criminalii de razboi care au participat la Holocaust. Trebuie sa tinem cont de faptul ca deciziile Tribunalelor Poporului din anii 50 erau armonizate cu procese similare desfasurate in acea perioada in toate statele europene unde au avut loc crime impotriva umanitatii instrumentate de sistemul nazist.

Mai mult, accesul reclamantilor la dosarele cauzelor prin intermediul instantelor a fost blocat inexplicabil iar acest lucru s-a intamplat abia dupa interventia Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”. Toata aceasta insiruire de evenimente au reprezentat o umilinta si o trauma pentru reclamanti ca urmare a revizuirii faptelor stabilite din punct de vedere istoric si judiciar, revizuire care, in opinia lor, a reprezentat o negare a violentei motivate etnic ale carei victime au fost in timpul Holocaustului.

Acest comportament inexplicabil si iresponsabil al unor instante din Romania prin revizuirea tortionarilor si criminalilor de razboi contribuie la cresterea fenomenului de extremism, antisemitism si ura rasiala in tara noastra,  risca sa creeze mecanisme de destabilizare institutionala si deteriorare a valorilor democratice de care inca ne bucuram ca stat liber si european”, se incheie comunicatul deputatului liberal.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Operatiunea „Podul Crimeii”. Moscova dezvaluie ca ucrainenii au folosit combustibil solid de racheta in atacul asupra podului

Ziarul rusesc Kommersant, citand surse din cadrul investigatiei, a dat publicitatii modul in care fortele…

10 ore ago

Oferta educationala din partea militiei houthi: Studentii suspendati din cauza protestelor la universitatile americane isi pot continua studiile la Universitatea din Sanaa

Militia houthi din Yemen, aliniata cu Iran, care a perturbat transportul mondial pentru a-si manifesta…

12 ore ago

Oficiali ai Hamas si directorul CIA se vor intalni cu mediatorii egipteni pentru a discuta cea mai recenta propunere pentru un armistitiu

O delegatie a gruparii militante palestiniene Hamas se va afla, sambata, la Cairo, a declarat…

12 ore ago

ONU trage un semnal de alarma cu privire la noi legi din Spania care ar putea reabilita epoca Franco

Noile legi propuse de guvernele de coalitie regionala de dreapta si de extrema dreapta din…

12 ore ago

Armata americana anunta ca, din cauza vremii nefavorabile, va asambla debarcaderul pentru Gaza intr-un port israelian

Armata americana a anuntat, vineri, ca intrerupe temporar constructia unui debarcader in largul coastei Gaza…

12 ore ago