Romania exerseaza primele trageri cu PATRIOT. Cele sapte sisteme de aparare ne costa 4 miliarde de dolari

news

Patriot Romania

Incepand de ieri, 3 noiembrie, „Regimentul 74 PATRIOT Mihai Bravu” a deplasat personal si tehnica in Poligonul de trageri sol-aer Capu Midia (Constanta), pentru participarea la primul exercitiu tactic cu trupe si trageri reale „F.A. PATRIOT SPARK 23.11”, potrivit MApN.

Exercitiul se desfasoara intre 2 si 17 noiembrie, cu scopul validarii si verificarii  functionalitatii (trageri cu munitie reala) a primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT precum si pregatirii FAR in vederea cresterii capacitatii operationale.

Primul sistem PATRIOT a fost receptionat in 2020, urmatoarele trei au fost livrate, conform graficului agreat pana anul acesta si au finalizat in 2023 testarea de acceptanta si receptia, urmand etapele operationalizarii lor.

Romania a achizitionat printr-un contract „guvern-guvern” sapte astfel de sisteme PATRIOT, de ultima generatie. Patru dintre ele vor fi utilizate de Fortele Aeriene si trei vor fi destinate Fortelor Terestre. Cele sapte sisteme au costat aproximativ 4 miliarde de dolari, achizitia fiind cea mai scumpa, pana acum, din istoria Romaniei. La pachet s-au cumparat si peste 200 de interceptori, adica 60 de rachete PAC-2 GEM-T si 168 de rachete PAC-3 MSE. Contractorii principali ai echipamentelor si serviciilor aferente sistemelor PATRIOT sunt companiile americane Raytheon si Lockheed-Martin.

Singurul interceptor al rachetelor hipersonice rusesti

Cumpararea sistemelor PATRIOT a fost decisa prin Legea 222 din 2017 pentru realizarea „Capabilitatii de aparare aeriana cu baza la sol”, aferenta programului de inzestrare esential „Sistem de rachete sol-aer cu bataie mare (HSAM)”. Documentul prevede atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achizitionarea a sapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuratia 3+, din productia curenta (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanta, munitiei necesare, pachetului de suport logistic initial si a serviciului de instruire, a echipamentelor criptografice si cu regim special.

Promulgarea legii a fost precedata de aprobarea prealabila a Parlamentului Romaniei privind initierea achizitiei, data fiind valoarea estimata mai mare de 100 milioane de euro si obtinerea aprobarii Departamentului de Stat al SUA privind posibila vanzare catre Romania a unor sisteme Patriot.

Un sistem de rachete PATRIOT cuprinde mai multe lansatoare, un sistem radar, o statie de control al focului, elemente de logistica si comanda si acopera o raza de 150 de km, functie de interceptoarele folosite, putand dobori rachete balistice, aeronave, etc. In Ucraina, sistemul PATRIOT a fost singurul care a reusit interceptarea rachetelor rusesti hipersonice Kinzhal, despre care Putin spunea ca sunt invincibile.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: