politica

„Romania respecta statul de drept. Lucrurile s-au imbunatatit cu o viteza incredibila”. Inalt oficial german, despre viitoarele alocari de fonduri UE

Romania nu este, in prezent, in pericol sa piarda fonduri in viitorul exercitiu financiar al Uniunii Europene din cauza nerespectarii statului de drept, progrese semnificative fiind facute, in ultimii ani, in aceasta directie, a declarat marti, pentru Agerpres, deputatul german Gunther Krichbaum (CDU), presedintele Comisiei Afacerilor Europene din Bundestag.

Acesta a subliniat ca stabilirea cadrului financiar multianual a fost una dintre principalele obiective ale presedintiei germane si ca, in prezent, exista un rezultat clar al acestor negocieri, in urma carora Romania nu va avea de suferit la capitolul alocari.

„Mecanismul statului de drept a jucat un rol extrem de important, deoarece, asa cum am subliniat noi, in Bundestagul Germaniei, datorita background-ului nostru, ca nu putem da banii platitorilor de taxe acelor state europene, parte din proiectul european, in care statul de drept nu este garantat. Apoi, este greu de justificat fata de proprii nostri cetateni. Eu cred ca, in Romania, in ultima vreme, lucrurile s-au imbunatatit cu o viteza incredibila. Asa ca, azi, nu cred ca exista vreo temere ca banii pentru Romania ar putea fi ‘taiati'”, a spus Krichbaum, aflat marti intr-o vizita la Brasov.

El a remarcat, totodata, ca „lupta impotriva structurilor criminale, a coruptiei” raman un obiectiv pentru viitor, pentru Romania, „dar, sub noul guvern, lucrurile s-au imbunatatit, mergand intr-o directie buna”.

„Si eu sunt foarte multumit de asta. Romania nu a fost impotriva acestui mecanism de negociere, la Bruxelles, ci mai mai degraba Polonia si Ungaria, si au motive pentru aceasta”, a punctat deputatul german.

In ce priveste domeniul Sanatatii din Romania, Krichbaum a subliniat ca si aici lucrurile pot fi imbunatatite, insa „actualul guvern este constient de aceasta sarcina” si a mentionat ca nu se pot face lucrurile „in cateva zile sau luni”.

„Probleme au, daca ne uitam la impactul pandemiei asupra acestora, si alte state – Italia, Spania si Franta. (…) Din fericire, noi (Germania-n.r.) nu avem aceeasi situatie si de aceea am putut prelua pacienti cu COVID-19 din Franta, Spania, Italia (…) Cred ca ramane o chestiune ce tine de solidaritatea europeana, daca o tara are posbilitate si alta nu, trebuie sa fim solidari cu aceasta. Inca de la inceputul pandemiei, nu a fost cel mai fericit moment al Europei, pentru ca fiecare stat a crezut ca poate face fata problemei singur. Asta a fost o greseala enorma, cred eu (…)Trebuie sa ne uitam la viitor, sa vedem ce lectii am invatat (…) Sunt o multime de lucruri de facut. Pana azi, Sanatatatea, lupta impotriva pandemiilor, nu a fost competenta UE, iar acum este sarcina sefilor de state sa le lase in seama UE, ca pe viitor sa putem gestiona situatia, sa facem fata unui val doi, sa ne asiguram ca nu se va mai intampla ce s-a intamplat”, a mai afirmat Gunther Krichbaum.

Acesta a insotit, marti, la Brasov, o delegatie de medici germani si oficiali ai Ambasadei Germaniei si Guvernului roman, la o intalnire cu autoritatile judetene si locale.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Intalnirea lui Iohannis cu Biden, ce a discutat cu presedintele SUA despre trimiterea de rachete Patriot catre Ucraina: „Este inacceptabil sa ramana Romania fara aparare antiaeriana”

Presedintele american Joe Biden l-a laudat marti pe presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, pentru lidershipul sau…

6 ore ago

O chitara detinuta de Prince ar putea aduce 600.000 de dolari la licitatie

Una dintre chitarele lui Prince, folosita de regretatul muzician pe scena la apogeul carierei sale…

15 ore ago

Tupeul clanului Doldurea. Patronul statiei GPL a depus plangere penala impotriva a trei comandanti ai pompierilor

Casa de avocatura care ii reprezinta pe patronii statiei GPL de la Crevedia a anuntat,…

14 ore ago

Ciocniri intre politie si protestatarii pro-palestinieni la Amsterdam

Mii de persoane au marsaluit, marti, in capitala Tarilor de Jos, la o zi dupa…

14 ore ago