Rusia se pregateste sa „niveleze” orasele ucrainene: a inceput productia in masa a temutei bombe FAB-1500-M54, care contine aproape o tona de explozibil puternic

externe

Rusia, bomba, nivelare, orase ucrainene, FAB-1500-M54

Rusia a inceput productia in masa a bombei FAB-1500-M54. Aceste bombe, care cantaresc tona si jumatate (din care aproape o tona il reprezinta miezul explozibil) sunt folosite din ce in ce mai des in Ucraina, in special asupra tintelor civile. Recent, o FAB-1500-M54 a fost lansata asupra unei cladiri cu mai multe etaje din orasul Krasnogorovka, in apropiere de Donetk.

Propagandistii rusi au filmat explozia FAB-1500 din doua unghiuri diferite. Una dintre inregistrari arata cum bomba este lansata asupra unui cartier rezidential, cade si explodeaza, declansand o minge de foc inalta de 20 de etaje.

Seful Fortelor Aeriene ucrainene, Mikola Olesciuk, a avertizat inca din noiembrie 2023 ca Rusia dadea semne de „pregatiri pentru desfasurarea in masa a FAB-1500”.

In luna februarie a aceluiasi an, ministrul rus al apararii, Serghei Soigu, a vizitat fabrica unde sunt produse aceste bombe. Propaganda rusa de la acea vreme spunea ca acestea erau in productie inca de la inceputul razboiului.

FAB-1500-M54 este o dezvoltare ulterioara a bombei KAB-1500, care a fost dezvoltata in Uniunea Sovietica in anii 1970 si utilizata incepand cu anii 1980, in Afganistan si ulterior Siria.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: