Scolile de samba au facut spectacol in prima zi a carnavalului de la Rio. 49 de milioane de participanti, asteptati la festival

news

Carnaval

Fiesta este in plina desfasurare la Rio de Janeiro. Pasionatii de samba au facut un tur de forta, sambata seara, in orasul brazilian, unde are loc renumitul carnaval. Sute de dansatori au incantat publicul cand si-au facut aparitia in carele alegorice. Timp de o ora, opt scoli de samba si-au aratat talentul pe impunatorul Sambadrom.

Vineri, primarul din Rio de Janeiro l-a incoronat pe regele Momo, marcand inceputul domniei de cinci zile a monarhului simbolic al Carnavalului. „Declar oficial deschis Carnavalul 2024!” a spus regele Momo dupa ce primarul Eduardo Paes i-a inmanat o cheie gigantica, conform AlJazeera.

Dupa momentul simbolic au fost lansate confetti intr-o sala a Palatului Orasului din cartierul Botafogo, unde a avut loc ceremonia.

Primarul Paes a emis, joi, un decret prin care face din ceremonia cheii un eveniment oficial anual, obligandu-i pe succesorii sai sa urmeze traditia. Aceasta fiindca, in 2017, fostul primar Marcelo Crivella a incalcat traditia si nu a predat cheia unui rege.

Momo, interpretat in acest an de Caio Cesar Dutra, este insarcinat cu „prezidarea festivitatilor de carnaval, participarea la parade si la concursurile de costume si promovarea bucuriei petrecaretilor”.

Ministrul brazilian al Turismului, Celso Sabino, prezent si el la ceremonie, a declarat ca 49 de milioane de persoane din intreaga Brazilie vor lua parte la festivitati, cu 6,5% mai mult decat anul trecut.

Apogeul carnavalului are loc la 17 februarie, data la care este programata Parada Campionilor, cunoscuta sub denumirea de „All-Star Parade”, in care primele sase scoli de samba cel mai bine clasate vor incanta, pentru a doua oara, publicul de pe Sambadrom.

Foto: Deposit Photos

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: