Scurgerea pe social media a documentelor Pentagonului despre razboiul din Ucraina: Oficialii americani dau vina pe Rusia sau pe elemente proruse

externe

razboi

Rusia sau elemente proruse se afla probabil in spatele scurgerii pe social media a mai multor documente militare clasificate ale SUA despre razboiul din Ucraina, ajutorul militar occidental oferit acestei tari si pregatirea asteptatei contraofensive ucrainene, au declarat vineri agentiei Reuters oficiali americani care au solicitat anonimatul, potrivit Agerpres.

Oficial, Pentagonul a refuzat deocamdata sa se exprime asupra autenticitatii documentelor aparute pe retelele de socializare Twitter si Telegram si clasificate „Secret” si „Top Secret”. Departamentul Apararii al SUA „are cunostinta despre relatarile din postarile de pe social media si examineaza chestiunea”, s-a limitat sa raspunda Sabrina Singh, o purtatoare de cuvant a Pentagonului. Dar o scurgere a unor documente atat de sensibile este foarte neobisnuita si implica automat declansarea unei anchete serioase.

Postul CNN relateaza ca a examinat imaginile, dar nu-si da seama daca documentele sunt sau nu autentice. Totusi, oficiali americani au declarat acestui post ca ele par a fi reale si extrase din rapoarte zilnice mai ample ale Pentagonului despre razboiul din Ucraina, dar au fost editate pe alocuri.

De partea sa, Kievul afirma ca documentele sunt trucate si „nu au nimic de-a face cu adevaratele planuri ale Ucrainei”, un consilier al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski sustinand ca Rusia va vedea care sunt adevaratele planuri dupa ce va incepe contraofensiva ucraineana.

Una dintre imaginile cu respectivele documente listeaza sistemele de arme occidentale de care dispune in prezent Ucraina, termenele estimative pentru livrarile de arme si munitii suplimentare si capacitatea actuala si previzionata a trupelor ucrainene de a le folosi in urma instruirii oferite de aliatii care-i furnizeaza echipamente militare. Sunt mentionate si date despre ritmul in care Ucraina consuma munitiile destinate lansatoarelor multiple de rachete HIMARS. Alte documente se refera la operatiunile logistice si de geniu, precum si la propuneri de planuri si strategii.

De asemenea, o harta arata situatia razboiului la 1 martie, cu amplasarea si dimensiunea efectivelor ruse si ucrainene. Acest document cuprinde si o estimare a pierderilor suferite de fiecare tabara, in randul trupelor ruse pierderile mentionate fiind de 16.000-17.500 de soldati ucisi in lupta, aceasta fiind una din informatiile ce pare sa fi fost editata, intrucat bilantul este mult sub estimarea Pentagonului.

Intrebat de CNN despre aceste imagini care circula pe Twitter si Telegram, purtatorul de cuvant al presedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a raspuns ca oricum Rusia nu are „nici cea mai mica indoiala despre implicarea directa sau indirecta a SUA si NATO in conflictul dintre Rusia si Ucraina”.

„Acest nivel de implicare creste, creste treptat”, a adaugat Peskov. „Urmarim acest proces. Desigur, toata povestea devine mai complicata, dar nu poate influenta deznodamantul operatiunii speciale (numele dat de Moscova razboiului pornit contra Ucrainei, n.red)”, a mai spus purtatorul de cuvant al Kremlinului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , , ,

Comentarii: