politica

Se destrama AUR, o deputata il lasa balta pe George Simion. Imediat a fost balacarita de un alt deputat AUR: „I s-a urcat functia la cap”

Anamaria Gavrila, deputat ales pe listele AUR, a anuntat luni ca isi demisia din acest partid. Gavrila a fost imediat atacata de un alt deputat AUR, George Badiu.

Gavrila sustine ca a demisionat pentru ca este „dezamagita” de modul in care este tratata de colegii din AUR.

„De astazi imi voi continua mandatul de parlamentar de Hunedoara ca deputat independent. Raman dedicata obiectivului pe care mi l-am asumat in fata celor care m-au votat, acela de a face un alt fel de politica pentru deveni si pentru hunedoreni si de a da un exemplu prin actiune si implicare.

Am luat una dintre cele mai dificile decizii din viata mea. Atunci cand m-am inscris in AUR eram convinsa ca fac parte dintr-o echipa care isi doreste sa arate ca putem face o politica diferita, in beneficiul cetateanului. O echipa cu oameni de cuvant, care se respecta unii pe altii si care nu se pierde in nebuloasa politica plina de demagogii. O echipa organizata pe criterii meritocratice si de eficienta, cu obiective, strategii si actiuni care sa aduca rezultate reale pentru romani.

Sloganele nu tin insa locul actiunii politice coerente si o atitudine timorata de puterea aparenta a altor partide nu are forta necesara de a impune o noua viziune pentru Romania. Iar pentru mine, a continua in aceasta formula, ar inseamna a ramane resemnata ca mai mult nu se poate pentru romani.

Sunt insa convinsa ca romanii au determinarea si dorinta de a avea o tara care functioneaza pentru noi toti. Romanii au insa nevoie de lideri care sa demonstreze curaj, integritate si autenticitate. Au nevoie de lideri care sa ii uneasca in jurul unui proiect ambitios in care credem cu totii.

Citeste si: Se alege praful de AUR. Simion anunta ca mai multi parlamentari vor pleca sau vor fi dati afara pentru ca se lacomesc la banii partidului: 2 milioane de euro in acest moment

Am fost dezamagita sa constat ca, dupa un an de activitate si contributia mea semnificativa la campania locala unde AUR a reusit sa obtina nu unul, ci doi consilieri locali, singurii consilieri locali AUR intr-un municipiu resedinta de judet, nu exista o echipa pe care sa pot conta atunci cand vine vorba de a-i ajuta pe deveni. Le-am cerut consilierilor locali ai AUR, in mai multe randuri si, din pacate, fara succes, sa propuna o hotarare de Consiliu Local pentru preluarea Termocentralei Mintia la Primarie. Era o oportunitate si o ultima speranta de rezolvare a problemei termoficarii centralizate pentru iarna urmatoare dupa ce primarul a refuzat sa vina cu o solutie. Pe aceeasi tema, a rezolvarii incalzirii in Deva si a apararii Termocentralei Mintia, am avut prea putin sprijin din partea conducerii centrale a AUR in momentele in care am facut demersuri pentru a-l convinge pe Ministrul Energiei, Virgil Popescu, sa renunte la planul de vanzare a termocentralei la pret de fier vechi si sa ia decizii in beneficiul devenilor. De asemenea, nu am primit sustinerea necesara pentru a initia o motiune simpla impotriva Ministrului Energiei, Virgil Popescu, care recent s-a dovedit a fi cu adevarat un tradator de tara si un om fara caracter, lasand mii de oameni in frig la Deva in plina pandemie si incercand sa aloce 600 de milioane de euro prin PNRR unei firme de casa a partidului sau.

In acest context, am hotarat sa demisionez din AUR si sa fac echipa, cu adevarat, cu cetatenii care m-au trimis in Parlament. Am un respect deosebit pentru acei parlamentari AUR care au ajuns in aceasta pozitie din dorinta de a ajuta tara lor si fac o munca bazata pe respect pentru ceilalti colegi, sunt modesti, dar consecventi in realizarile lor si dau un exemplu de intelepciune in fiecare situatie dificila. Voi sustine orice proiect al oricarui partid de care sunt convinsa ca ii va ajuta pe romani”, a anuntat Gavrila pe Facebook.

Prima reactie din AUR a venit din partea deputatului George Badiu.

„Daca nici macar AUR, care se straduieste sa fie chezasul libertatii romanilor, nu te-a multumit, nu stiu ce sa zic. De cateva luni ne-ai intors spatele, cred ca ti s-a cam urcat functia la cap. Plecarea era previzibila, nu este nicio surpriza. Drum bun si cale batuta spre partidul care te-a ‘convins'”, a scris Badiu pe pagina lui Gavrila.

Anamaria Gavrila  are 38 de ani si s-a intors  in tara dupa 15 ani petrecuti in Germania si Anglia.

„Am 37 de ani si am fost plecata 15 ani in strainatate, m-am reintors in Romania in iulie anul acesta si am candidat pentru functiile de primar si de consilier local in Deva. In urma alegerilor din 27 septembrie, am castigat un mandat de consilier local in Deva. Sunt economist, sunt antreprenor in domeniul digitalizarii si am candidat dintr-o motivatie absolut morala, pentru a pune in serviciul comunitatii, societatii si tarii mele toate cunostintele pe care le am si pentru a face pentru oameni tot ce sta in puterea si putinta mea”, spunea anul trecut  Anamaria Gavrila.

„Am fost la un seminar de dezvoltare personala, iar liderul seminarului ne-a spus ca in viata nu cauta sa faci bani ca sa cumperi ce ai nevoie, in viata cauta sa construiesti o comunitate in jurul tau si sa ii dai inapoi comunitatii in care traiesti. Atunci nu vei avea lipsa a nimic. Nu vei avea lipsa unui avocat, lipsa unei dadace, pentru ca ai totul in jurul tau. A fost o coincidenta. Eu m-am intors in Romania sa raman. Am fost plecata sapte ani in Germania si opt ani in Anglia si m-am intors sa raman aici. Aveam cu totul si cu totul alte proiecte, insa candidatura si alegerile locale m-au impins cumva sa prioritizez aceste alegeri”, mai spunea Gavrila.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

9 minute ago

Polonia: Pretul gazelor va creste cu peste 50%, anunta cel mai mare furnizor de gaze din tara. Cum incearca guvernul sa atenueze impactul asupra populatiei

Cel mai mare furnizor de gaze naturale din Polonia, PGNiG, a trimis clientilor sai scrisori…

2 ore ago

In ciuda amenintarilor cu deportarea, si mai multi migranti incearca sa ajunga in Marea Britanie

Zeci de migranti in doua barci pneumatice au ajuns sambata pe coasta de sud a…

2 ore ago

Berlinul vrea sa doneze vila lui Goebbels. Daca nu sunt doritori, va fi demolata

Guvernul german vrea sa cedeze o vila detinuta candva de ministrul propagandei lui Adolf Hitler,…

2 ore ago

Micutzu, despre Ciolacu: „Nu stie sa lege cinci cuvinte, pare la baza analfabet. Eu zic ca de asta nu-i vedem pe astia cum scriu” – Video

Actorul Cosmin Nedelcu (Micutzu) are o pozitie acida in legatura cu premierul PSD Marcel Ciolacu.…

5 ore ago

Un europarlamentar german a fost grav ranit intr-un „atac electoral” in Dresda. Alianta pentru Germania (AfD), de extrema-dreapta, principala suspecta

Unul dintre principalii candidati socialisti, din Germania, pentru alegerile europarlamentare din iunie, Matthias Ecke, a…

5 ore ago