Seful UDMR isi acuza de „lacomie” partenerii de guvernare, PSD si PNL. UDMR, „lasat cu ochii in soare” la impartirea functiilor bine platite de la ANRE

politica

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ca partenerii de coalitie au lasat UDMR fara functie la ANRE din lacomie si pentru ca aveau nevoie de inca o pozitie, desi cel aflat din partea UDMR la conducerea acestei institutii, Zoltan Nagy Bege, este un profesionist.

Intrebat sambata, la emisiunea Insider politic de la Prima TV, de ce PNL a lasat UDMR ”cu ochii in soare” la impartirea functiilor la ANRE, Kelemen Hunor a explicat ca partenerii de guvernare au spus ca au nevoie de toate pozitiile posibile.

”Din lacomie. Au avut nevoie de inca o pozitie (…) a fost o intelegere prin care noi am spus ca fiecare merge pe functia pe care a avut-o inainte. S-a schimbat modificarea si ei au spus ca au nevoie de toate pozitiile posibile si imposibile care s-au eliberat”, a declarat Kelemen Hunor, citat de news.ro.

Acesta a precizat ca reprezentantul UDMR la ANRE este un profesionist.

” Zoltan Nagy Bege este un specialist, nu este om politic, nu a facut politica niciodata in viata lui. Inainte lucra la ANRE, era director general, deci nu era numit politic, dar acum nu mai era loc pentru el. Nimeni nu a avut vreun argument ca omul nu a facut, ca a gresit. Pur si simplu trebuia locul altcuiva. Eu am spus, ok, nu vreti sa ramana vicepresedinte, atunci sa ramana in board pentru ca ne ajuta, ii ajuta si pe cei care vor fi in conduerea ANRE. Nici acolo nu a fost loc. Si cum ei au majoritate, au zis ca asta este imparteala, punct”, a adaugat Kelemen Hunor.

Totodata, presedintele UDMR a precizat ca singurul semnal de nemultumire pe care il putea da a fost acela de a nu participa nici la audieri, nici la votul din Parlament.

”Nu aveam ce sa fac eu, decat sa dau un semnal neparticipand nici la audierile din comisie la vot si nici in plen. Alt semnal nu puteam sa dau. Nu puteam sa votez si nu am vrut sa votez impotriva colegilor mei, vorbesc de colegii de coalitie, dar nici nu puteam sa ma fac ca ploua”, a subliniat Kelemen Hunor.

Camera Deputatilor si Senatul au votat, miercuri, in plenul reunit, pentru numirea lui George Niculescu in functia de presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, cu 256 de voturi ”pentru” si 24 de voturi ”impotriva”.

De asemenea, Gabriel Andronache a fost numit in functia de vicepresedinte al ANRE cu 263 de voturi ”pentru” si sase voturi ”impotriva”.

UDMR nu a participat la votul din plenul Parlamentului pentru sefia ANRE, senatorul UDMR Lorant Antal aratand ca PNL si PSD au decis sa ia toate locurile.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: