Sentinta definitiva pentru mama gemenilor care au cazut de la etajul 10: Trei ani de inchisoare cu executare

news

Mama gemenilor care au decedat in luna august a anului 2021, dupa ce au cazut de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploiesti, a fost condamnata definitiv, joi, la trei ani de inchisoare cu executare pentru ucidere din culpa.

Potrivit portalului instantelor de judecata, Curtea de Apel Ploiesti a admis apelul formulat de Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti impotriva sentintei din data de 29 septembrie 2022 pronuntata de Judecatoria Ploiesti privind-o pe Vizu Andreea-Violeta si a inlaturat din sentinta dispozitiile privind suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, dispunand executarea pedepsei de 3 ani inchisoare in regim de detentie.

„Conform art. 566 alin.3 Cod procedura penala dispune ca masura de siguranta constand in obligarea inculpatei Vizu Andreea Violeta la tratament medical sa fie comunicata Administratiei locului de detinere: Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate. (…) Definitiva”, se arata in minuta deciziei.

La data de 29 septembrie 2022, Judecatoria Ploiesti a condamnat-o pe Vizu Andreea Violeta la trei ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe un termen de cinci ani.

De asemenea, instanta a interzis inculpatei exercitarea mai multor drepturi, inclusiv cel de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, parintesti si de a fi tutore sau curator, pe o perioada de 5 ani.

Totodata, a impus condamnatei sa frecventeze trei programe de reintegrare sociala derulate de catre Serviciul de Probatiune Prahova sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

Judecatoria a mentinut masura obligarii la tratament medical cu privire la Vizu Andreea Violeta pana la insanatosire sau pana la obtinerea unei ameliorari care sa inlature starea de pericol.

Anterior, Judecatoria Ploiesti a admis o actiune introdusa de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Prahova care a solicitat in instanta decaderea din drepturile parintesti a femeii care mai are un baietel.

Astfel, instanta a dispus decaderea in totalitate din exercitiul drepturilor parintesti, iar drepturile si obligatiile parintesti fata de minor si bunurile sale se vor exercita de catre tatal copilului.

„La data de 18 august 2021 s-a dispus continuarea urmaririi penale fata de mama minorilor decedati, sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, aceasta fiind audiata in calitate de suspecta in cauza. Din probele administrate in cauza pana in prezent a rezultat la data de 11 august 2021, minorii in varsta de doi ani, fiind lasati nesupravegheati de catre mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului si s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultand decesul acestora”, a transmis, intr-un comunicat, Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti.

Ce doi copii gemeni s-au prabusit de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiul Ploiesti in seara zilei de 11 august 2021. Ei au cazut pe trotuar si, desi paramedicii au incercat sa-i resusciteze, au decedat.

Ulterior, anchetatorii au stabilit ca, in momentul producerii accidentului, mama copiilor se afla in alta camera, unde asculta muzica.

Femeia consumase in timpul zilei substante psihoactive si, neavand habar despre faptul ca gemenii au cazut pe geam, aceasta a pornit o transmisiune live pe Facebook, pe fundal putand fi auzite sunetele sirenelor autospecialelor sosite la fata locului, se mai arata in rechizitoriu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: