Sf. Valentin in Rusia. Un ofiter si-a inconjurat iubita cu 16 tancuri T-72 B3 si a cerut-o de nevasta – Video

externe

Un locotenent rus a scos arsenalul greu de Sfantul Valentin, cerandu-si iubita in casatorie inconjurat de tancuri de asalt pozitionate in ”formatie de inima”, relateaza AFP, citata de Agerpres.

In imaginile difuzate vineri de Ministerul rus al Apararii, pe postul de televiziune Zvezda al armatei ruse, se vad 16 tancuri T-72 B3 formand o inima in zapada in poligonul militar Alabino, din apropiere de Moscova.

Locotenentul Denis Kazantev a luat-o de mana pe iubita sa impreuna cu care este de mult timp, Alexandra Kopitova, si a condus-o cu ochii inchisi in centrul inimii de blindate. Apoi Kazantev, sef de pluton, s-a asezat in genunchi pentru a face cererea de casatorie, cu un buchet de trandafiri rosii in mana.

”Suntem impreuna de foarte mult timp. Am trecut probele timpului si distantei. Casatoreste-te cu mine!”, i-a spus locotenentul rus iubitei sale, care a incuviintat cu un gest din cap, dupa care el i-a pus inelul de logodna pe deget. Dar ”tot nu inteleg ce se intampla”, ”a fost foarte neasteptat” a spus fata la postul de televiziune al armatei ruse.

Tancurile folosite pentru aceste manevre romantice participa si la parada militara organizata in Piata Rosie din Moscova in fiecare an pe 9 mai, de Ziua Victoriei impotriva Germaniei naziste, precizeaza postul Zvezda.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: