SIE continua sa il protejeze pe seful BOR, Daniel. Germina Nagat: „S-au primit de la SIE la CNSAS putin peste 20.000 de dosare si dosarul patriarhului nu se afla printre ele”

politica

Germina Nagat, membru in Colegiul CNSAS, afirma intr-un interviu pentru ziare.com ca CNSAS nu a primit niciun dosar de la SIE legat de activitatea Daniel Ciobotea in timpul regimului comunist, desi acesta a fost ani in sir plecat la studii sau cu alte activitati in Occident.

„Pana in 2019 s-au primit de la SIE putin peste 20.000 de dosare si dosarul patriarhului nu se afla printre ele. Cum nu sunt nici dosarele altor prelati, din alte confesiuni – de pilda, dosarul monseniorului Ioan Robu, care s-a judecat cu CNSAS tocmai pentru ca in adeverinta de necolaborare pe care a primit-o fusese mentionat acest document, procesul verbal de distrugere din 23.12.1989. Crede cineva ca astea 20.000 sunt toate dosarele facute de Securitate, in patru decenii de urmarit sau de recrutat romanii din emigratie? Sper ca nu e nimeni atat de naiv.

Cat despre faptul ca unele dosare apar in documente ca fiind distruse si de fapt ele se afla fizic in arhiva noastra, explicatii ar trebui sa dea in primul rand semnatarii respectivelor procese verbale de distrugere. Situatia la care s-a referit domnul Hodor este reala si am semnalat-o la randul meu membrilor Colegiului, carora le-am propus inca din 2018 sa informam oficial Parchetul Militar. Opinia majoritara a fost ca pe de-o parte subiectul n-ar fi de competenta CNSAS, pe de alta parte ca fapta s-a prescris. Or, nu noi suntem cei care putem constata prescrierea unei fapte, in general, si cu atat mai mult intr-o asemenea situatie. Ce s-a intamplat la Revolutie cu distrugerile masive de dosare, in toate unitatile judetene ale Securitatii, este un subiect extrem de grav, in opinia mea, complet necercetat si pentru care, desigur, niciunul dintre faptasi nu a dat explicatii.

Procesele verbale de distrugere sunt intocmite la mai multe luni dupa evenimente, uneori chiar dupa mai mult de 1 an. In plus, ‘explicatiile’ consemnate in scris, in aceste reconstituiri tardive, suna de multe ori bizar si neverosimil. Situatia in care s-a scris un proces verbal de distrugere si dosarul n-a mai fost distrus, dar s-a pastrat totusi in arhiva si a ajuns in cele din urma la CNSAS, e mai putin grava decat situatia in care n-a fost distrus, dar nici nu s-a pastrat unde trebuia sa se pastreze. Si nu mai stie nimeni unde e – fiindca nu e nici la fostul detinator, nici la CNSAS. Sa speram ca pana la urma aceste semnalari publice vor trezi curiozitatea cui ar fi trebuit sa clarifice la timp distrugerile, adica imediat dupa ce s-au produs. Vorbim in primul in primul rand despre o imensa pierdere culturala. Ganditi-va ca la Bucuresti au fost arse dosarele unor intelectuali si oameni de cultura, ale unor institutii foarte importante – cu ce drept ni s-a luat asta, o resursa istorica inestimabila?

Cine a dat ordinul de distrugere pentru dosarele disidentilor si mai ales ale dosarelor de ancheta, pentru persoanele pe care Revolutia le-a prins in arest? Fiindca Iulian Vlad a sustinut tot timpul ca nu el a facut-o. Iar acum procurorii cauta acul in carul cu fan, probe directe ale vinovatiei care s-au topit in neant. Amintiti-va ca dosarul penal – adevaratul dosar penal, cel politic – al lui Gheorghe Ursu a fost gasit la CNSAS abia in 2014, desi ancheta uciderii lui incepuse din 1990. O proba esentiala a fost gasita dupa un aproape un sfert de veac! Si pe langa distrugeri sau false distrugeri, mai avem si problema arhivei nepreluate. Stiu ca suna incredibil, dar asa stau lucrurile: dupa 2 decenii de la infiintare, CNSAS inca mai umbla dupa dosarele Securitatii, fiindca sunt fonduri arhivistice extrem de importante pe care nu le-am vazut la fata. Incercam sa mai umplem inca o hala in Popesti-Leordeni cu ceea ce nu s-a preluat de la MApN, de la MAI si de peste tot unde „s-au ratacit” dosare, mai ales in timpul Revolutiei. Sper sa nu constatam ca toate promisiunile pe care le-am primit in sensul asta, de la case mari si foarte mari, au fost doar vorbe in vant”, a spus Nagat pentru ziare.com.

Ea s-a declarat sceptica in legatura cu faptul ca se va afla vreodata adevarul despre adevarata natura a relatiilor lui Daniel cu fosta Securitate.

„Printre fetele bisericesti nu e nimeni pregatit sa dezbata si nu e nimeni pregatit sa-si faca mea culpa, cu adevarat. In nicio confesiune. Nu sunt sigura nici ca enoriasii sunt gata de o discutie sincera despre propria biserica. Poate doar cei cu dosare de urmarire, care citesc la noi, in sala de lectura, notele informative date de stalpii comunitatii…

(…) Amintiti-va ca forma initiala a Art. 3 lit. u, despre verificarea relatiei preotilor cu Securitatea, a fost ciuntit in Parlament, cand s-a aprobat OUG 24/2008. Deci, varianta initiala, care nu facea din preoti o categorie protejata, mai presus de lege, a rezistat doar cateva luni, din martie pana in decembrie 2008. Atat a durat egalitatea preotilor cu mirenii in fata legii”, a mai spus Nagat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: