Simonis, disperat sa intre in Guvern: „Este nevoie de un guvern PSD-PNL care sa ia decizii consistente. Rafila ar fi un excelent ministru al Sanatatii”

politica

Liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis, a sustinut joi ca PNL, USR si UDMR nu mai pot forma o majoritate in Parlament. „Un astfel de Guvern intr-o astfel de situatie dificila este o gluma, sa faci un Guvern care eventual ar putea trece in Parlament la doua, la trei, la cinci-sase voturi este o gluma, pentru ca e nevoie in acest moment de decizii serioase, cu sustinere consistenta in Parlament, pentru a putea fi deblocata situatia in care ne aflam”, declarar Simonis.

„Faptul ca suntem cel mai mare si cel mai stabil grup parlamentar si partid reprezentat in Parlamentul Romaniei ne indreptateste sa fim prima optiune a presedintelui pentru desemnarea unui prim-ministru de la PSD, insa cred ca o astfel de decizie poate fi luata in momentul in care stim data, ora la care suntem invitati la Cotroceni la acele consultari (…). Cred ca mai important decat numele sau partidul care sa dea primul-ministru este identificarea unei solutii pentru a depasi aceasta perioada extrem de complicata”, a declarat Simonis la RFI.

El a mai sustinut ca o noua coalitie PNL-USR nu are sanse, fiind mult mai potrivita cooptarea PSD la guvernare.

”In acest moment, pe calcule matematice clare, nu pe inventii, PNL cu USR si cu UDMR nu mai pot forma o majoritate in Parlament. Cei de la minoritatile nationale au anuntat ca nu mai sustin un astfel de Guvern. Aceste explicatii pe care le-am vazut in spatiul public avansate de cei de la PNL si anume ca grupul care a migrat de la PNL catre Ludovic Orban vor vota un eventual Guvern Citu este o gluma atat de proasta, incat nici nu stiu cum s-o pot interpreta (…).

Daca facem un calcul matematic, cu toate cele 18 minoritati, ceea ce se intampla foarte rar ca cei de la minoritati, toti 18 sa voteze intr-o directie sau alta, de obicei sunt impartiti (…), chiar si asa, ar avea undeva la sapte voturi peste minimul necesar de trecere a acestui Guvern. Va dati seama ca pe de o parte e greu sa investesti un Guvern care sa aiba cinci-sase voturi, format din cinci-sase partide, un astfel de Guvern practic nu poate lua nici o decizie in Parlament (…).

Deci minus 20, care au plecat, practic, in Parlament va exista un blocaj si concluzia este foarte clara: in acest moment, un Guvern PNL-USR-UDMR, chiar cu sustinerea unei parti a grupului minoritatilor nu poate fi investit in Parlamentul Romaniei. Nu excludeti faptul ca pana saptamana viitoare, e posibil sa mai plece anumiti colegi de la PNL. Or pe zi ce trece, grupul PNL e din ce in ce mai mic, ajunge sa fie poate a treia forta din Parlament, in ritmul acesta (…).

De aceea, un astfel de Guvern intr-o astfel de situatie dificila este o gluma, sa faci un Guvern care eventual ar putea trece in Parlament la doua, la trei, la cinci-sase voturi este o gluma, pentru ca e nevoie in acest moment de decizii serioase, cu sustinere consistenta in Parlament, pentru a putea fi deblocata situatia in care ne aflam”, a mai aratat Simonis.

Intrebat daca Alexandru Rafila ramane propunerea PSD pentru postul de premier, Alfred Simonis a raspuns: ”Nu stiu daca ramane propunerea PSD. Alexandru Rafila este un extraordinar specialist, iar faptul ca nu ne dam in laturi de la a accepta un Minister al Sanatatii la PSD arata preocuparea noastra pentru acest domeniu si faptul ca suntem pregatiti sa gestionam domeniul sanitar, Ministerul Sanatatii, avem specialistii necesari, iar Alexandru Rafila este unul dintre ei, cred ca ar fi un excelent ministru al Sanatatii”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: