Singurul jurnalist strain acceptat de Rusia pe frontul din Ucraina: un chinez, fost ofiter cu legaturi stranse la Moscova cu serviciile de informatii

externe

In vesta antiglont si casca de protectie, reporterul chinez Lu Yuguang sta pe marginea unui drum in timp ce un tanc rusesc trece in tromba. „Ma aflu pe linia frontului in Mariupol”, spune el in microfon. Apoi intervieveaza un soldat rus care spune ca nu are emotii, deoarece „lupta de opt ani”. Intr-un alt cadru, Lu vorbeste cu un grup de soldati rusi in spatele unui vehicul militar.

Lu, un reporter de razboi veteran al unui post de stiri chinez, Phoenix TV, este probabil singurul corespondent strain incorporat cu trupele rusesti in timp ce acestea continua invazia brutala a Ucrainei.

El a realizat reportaje din orasele aflate sub atac rusesc de cand a inceput invazia, in urma cu aproape trei saptamani, inclusiv in Mariupol, unde autoritatile locale spun ca mii de oameni au fost ucisi.

Se pare ca Lu a obtinut acces exclusiv la partea rusa a conflictului. Intr-un reportaj din 2 martie, el l-a intervievat pe liderul republicii autoproclamate din Donetk, Denis Pusilin. Lu a declarat ca militiile din Donetk nu se pot compara cu fortele ucrainene, „dar cu ajutorul fortelor rusesti, militiile din estul Ucrainei au eliberat 40 de zone rezidentiale din interiorul liniei administrative. Victoria continua sa se extinda”.

The Guardian mentioneaza nu are cunostinta de niciun alt jurnalist strain care sa fi relatat de atat de aproape de partea rusa a invaziei. O campanie de lunga durata a guvernului rus impotriva mass-media independente s-a intensificat de la inceputul razboiului, iar institutiile straine se numara printre cele care au fost fortate sa isi inceteze activitatea dupa ce Vladimir Putin a semnat o lege care prevede pedepse de 15 ani de inchisoare pentru ceea ce Kremlinul considera „stiri false”. Ca atare, accesul neobisnuit al lui Lu la armata rusa este in contrast puternic cu situatia altor reporteri. De asemenea, aceasta situatie a alimentat intrebarile cu privire la gradul de cooperare dintre Moscova si Beijing.

De cand cele doua guverne au semnat un „parteneriat nelimitat”, cu putin timp inainte ca Rusia sa intre in razboi in Ucraina, Beijingul s-a straduit sa echilibreze sprijinul acordat Moscovei cu condamnarea globala a invaziei. In exterior, a incercat sa mentina o pozitie neutra in conflict, dar refuza sa eticheteze actul Rusiei drept „invazie” sau luptele drept „razboi” si a amplificat naratiunile anti-occidentale, acuzand SUA si NATO pentru conflict.

Beijingul a promovat, de asemenea, dezinformarea rusa si teoriile conspiratiei, inclusiv acuzatiile nedovedite potrivit carora laboratoarele finantate de SUA in Ucraina ar produce in secret arme chimice, precum si primele afirmatii ale presei de stat rusesti potrivit carora presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar fi fugit din Kiev.

Lu este un jurnalist bine cunoscut in China. Reportajele sale din Ucraina au inclus dezinformari rusesti, cum ar fi afirmatiile potrivit carora peste 1.000 de persoane ar fi fost tinute ostatice ca scuturi umane de catre militantii ucraineni. Cu toate acestea, interviurile sale cu victime civile ucrainene si criticile aduse utilizatorilor chinezi de internet care au transformat femeile ucrainene in obiecte, au atras, de asemenea, trollinguri nationaliste si pro-Rusia, acuzandu-l ca a creat „zvonuri” pro-Ucraina si ca este un „cur stramb”, un termen de argou de pe internet care desemneaza partinirea sau lipsa de obiectivitate.

Potrivit profilurilor de pe site-ul Phoenix TV si articolelor de presa despre Lu, jurnalistul este un fost ofiter de marina in Armata Populara de Eliberare, care a trait la Moscova timp de mai multe decenii si a acoperit evenimente, inclusiv razboiul din Cecenia, unde ar fi beneficiat de protectie militara rusa. El a primit mai multe premii din partea guvernului si armatei ruse pentru reportajele sale. El a declarat anterior ca publicatia sa are relatii bune cu personalitati din serviciile de informatii din Rusia.

Profesorul Steve Tsang, directorul Institutului Soas China, a declarat ca Lu ar fi putut obtine accesul prin intermediul legaturii sale personale cu Rusia sau datorita sprijinului general al Chinei pentru guvernul sau” „Acestea nu se exclud reciproc. Singurul lucru pe care cred ca il stim cu siguranta este ca Rusia nu va permite niciunui jurnalist strain sa fie incorporat in fortele rusesti decat daca este sigur ca jurnalistul strain respectiv va prezenta fortele si eforturile rusesti intr-o lumina pozitiva. Faptul ca Lu este incorporat ar trebui sa arate ca autoritatile ruse il cunosc suficient de bine pentru a fi sigure ca nu va scrie in mod negativ despre eforturile de razboi ale Rusiei.”

Phoenix TV nu a raspuns la intrebarile privind modul in care Lu a reusit sa se integreze in trupele rusesti.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: