Spionii inecati pe Lacul Maggiore. Agentii Mossad si italieni lucrau impotriva Iranului, incercau sa impiedice Teheranul sa obtina arme avansate

externe

Agentii Mossad si cei ai serviciilor de informatii italiene care se aflau pe vasul care s-a rasturnat la inceputul acestei saptamani pe Lacul Maggiore, in nordul Italiei, lucrau impreuna pentru a impiedica Teheranul sa obtina arme avansate, a dezvaluit ziarul italian La Repubblica, citat de Jerusalem Post.

Operatiunea a iesit la iveala atunci cand barca s-a scufundat, ucigand patru persoane, inclusiv un agent Mossad pensionat. Printre celelalte persoane care s-au inecat se numara doua care lucrau pentru serviciile de informatii italiene, precum si sotia capitanului navei.

Colaborarea dintre cele doua organizatii de spionaj ar fi inceput in urma unor dezvaluiri ale presei italiene care sustineau ca oligarhi rusi actionau in zona si participau la transferul de drone fabricate in Iran catre Moscova.

Duminica dimineata, 21 de agenti secreti ai serviciilor italiene si din Mossad s-au deghizat in turisti si s-au urcat pe o barca in Slovenia, care i-a dus la Isole dei Pescatori, cea mai mica dintre insulele Borromee din Lacul Maggiore. Se pare ca rasturnarea ambarcatiunii a fost cauzata de vremea furtunoasa, neasteptata si violenta.

Agentul pensionat care a fost ucis a fost inmormantat miercuri la Ashkelon, in cadrul unei inmormantari la care multi dintre angajatii Mossad care au participat si-au ascuns fetele in spatele unor masti chirurgicale la cimitir.

Desi s-a retras din agentia de informatii, el a continuat sa lucreze pentru Mossad si a ajuns impreuna cu colegii sai in Italia in cadrul relatiilor de cooperare dintre organizatiile de spionaj israeliana si italiana, a relatat The New York Times citand un fost oficial.

Opt dintre cei 21 de agenti de pe vas erau din Mossad. Capitanul vasului, Carlo Carminati, este suspectat de omucidere din neglijenta, deoarece nava avea 23 de pasageri cand avea voie sa transporte doar 15.

Citeste si: Moartea celor trei spioni pe Lacul Maggiore: „O apocalipsa a coborat asupra noastra”. 8 agenti Mossad si 13 agenti italieni erau la bord

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: