CRJ anunta ca i-a sesizat si lui Ciuca inca din februarie 2023 situatia din azilele de batrani Ilfov. Surse: „Sesizarea avertizorului a fost trimisa rapid in justitie, fiind vorba de aspecte de natura penala”

news

Un document publicat pe site-ul Centrului pentru Resurse Juridice, ONG care monitorizeaza situatia din centrele sociale din Romania, arata ca organizatia non-guvernamentala a facut o sesizare catre premierul de atunci, Nicolae Ciuca, despre situatia din azilele din Ilfov inca din februarie 2023.

In document se precizeaza ca CRJ a intocmit rapoarte privind incalcarile grave ale drepturilor omului in mai multe azile din Ilfov: Centrul de Ingrijire si Asistenta pentru Persoane Adulte cu Dizabilitati „Sfantul Gabriel cel Viteaz” – Voluntari, Centrul de Ingrijire si Asistenta pentru Persoane Adulte cu Dizabilitati „Armonia” – Afumati, Centrul Rezidential de Ingrijire si Asistenta pentru Persoane Dependente „Casa Cora” – Voluntari.

„Desi au fost sesizate toate institutiile implicate sau cu competenta in materie (MINISTERUL MUNCII, MINISTERUL SANATATII, AUTORITATEA NATIONALA PENTRU DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITATI, AGENTIA NATIONALA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA, DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC) ILFOV, DGASPC SECTOR 3) cu privire la neregulile constatate si am solicitat expres sa fie luate masuri astfel incat sa fie protejate drepturile persoanelor institutionalizate – desi termenul legal a expirat, fie nu am receptionat niciun fel de raspuns fie raspunsurile receptionate au fost intru totul evazive, superficiale sau neintemeiate, relevand situatii diametral opuse fata de cele constatate de echipa CRJ la fata locului. Precizam ca am depus si plangeri penale cu privire la aspectele constatate, la Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea”, se arata in sesizare.

Ca atare, reprezentantii CRJ au cerut premierului „sa preluati coordonarea demersurilor demarate de catre CRJ asa cum acestea au fost anterior enumerate, in contextul in care nu am identificat un alt for superior care sa isi asume coordonarea unei comisii care sa cerceteze si sa corecteze cauzele institutionale de la nivel central si local care de peste doua decenii favorizeaza aparitia abuzurilor in institutiile sesizate in speta, si lasa fara aparare zeci de mii de persoane cu dizabilitati, minori, adulti si varstnici.

Credem ca sanctionarea pe calea justitiei penale nu este singurul instrument la indemana statului penal. In primul rand pentru ca multe dintre aceste procese dureaza de peste zece ani si in al doilea rand pentru ca valul de prescriptii din ultimele doua luni, ne-au aratat cat de putin conteaza in fata justitiabililor viata persoanelor cu dizabilitati si a varstnicilor. Sunt sute de persoane care au fost batute, traficate, violate, infometate, legate, sechestrate si pentru care nimeni nu raspunde penal”.

Mai mult decat atat, CRP a atasat la sesizare si documente relevante despre ororile comise in azilele mentionate:

  1. Raport de monitorizare Centrul de Ingrijire si Asistenta pentru Persoane Adulte cu Dizabilitati „Sfantul Gabriel cel Viteaz”;
  2. Articol de presa privitor la centrul – „Sfantul Gabriel cel Viteaz”
  3. Raport de monitorizare Centrul de Ingrijire si Asistenta pentru Persoane Adulte cu Dizabilitati „Armonia”
  4. Articol de presa privitor la centrul – „Armonia”;
  5. Raport de monitorizare Centrul Rezidential de Ingrijire si Asistenta Persoane Dependente „Casa Cora”
  6. Articol de presa privitor la centrul – „Casa Cora”.

Surse politice mentioneaza ca avertizarea transmisa de CRJ a fost transmisa procurorilor de cancelaria premierului Ciuca.

„Sesizarea avertizorului a fost trimisa rapid in justitie, fiind vorba de aspecte de natura penala. Mai exact, dupa ce a primit sesizarea, Cabinetul a trimis-o la scurt timp la Corpul de Control. Dupa verificari, Corpul de Control a trimis sesizarea catre Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea pentru ca era clar ca sunt fapte de natura penala.

La data primei sesizari formulate de catre Centrul pentru Resurse Juridice, respectiv 1 martie 2023, aspectele semnalate de catre aceasta se aflau deja in atentia Corpului de Control al Prim- Ministrului, ca urmare a sesizarii formulate in data de 22 februarie 2023 de catre o alta organizatie neguvernamentala.

Corpul de Control al Prim-ministrului, ca urmare a sesizarii primei organizatii neguvernamentale, din data de 22 februarie 2023, a sesizat in data de 08 martie 2023 Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea cu privire la faptele reclamate, context in care, la data primirii adresei CRJ la Guvernul Romaniei, Corpul de Control efectua deja demersuri in cauza”, au precizat sursele.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: