politica

Strategia lui Nicusor Dan: „Principalul contracandidat este Piedone”. Ignorati, PSD-istii il ataca cu Rusia

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat luni ca in acest moment, principalul contracandidat al sau este Cristian Popescu Piedone. La scurt timp, PSD a emis un comunicat de presa in care l-a acuzat voalat pe primar ca face jocurile Rusiei.

Primarul Capitalei a fost intrebat despre rezultatele ultimului sondaj pe Bucuresti, dupa intrarea in cursa a Gabrielei Firea din partea PSD si a lui Sebastian Burduja, din partea PNL.

„Sondajul este o poza de moment. Dupa cum stiti, am facut si eu un sondaj, nu ultimul ci penultimul (…) si cumva converg datele pe care noi le-am strans acolo cu cele din sondajele prezentate. E clar ca Cristian Popescu Piedone si Gabriela Firea impart acelasi bazin electoral, oameni care de-a lungul timpului au votat cu PSD. In opinia mea, bazat pe sondajul pe care l-am facut si pe discutiile pe care voluntarii nostri le au cu oamenii, in strada, Cristian Popescu Piedone ramane principalul contracandidat”, a spus Nicusor Dan.

Despre situatia in care se retrage Cristian Popescu Piedone, primarul Nicusor Dan a spus: ”In oricare dintre variante, fie ca se retrage, fie ca se decide sa ramana in cursa, e foarte importanta informarea oamenilor cu ceea ce s-a intamplat in acesti ani si e foarte, foarte importanta mobilizarea, pentru ca sunt bazine relativ egale, PSD si anti-PSD. Cei care vin mai multi la vot vor avea castig de cauza”, a spus Nicusor Dan.

”Nu e vorba de teama, ne punem la dispozitia bucurestenilor care, prin votul lor, spun cine vrea sa le conduca orasul. Dar, in acest moment, principalul contracandidat este Cristian Popescu Piedone”, a afirmat Nicusor Dan.

Intrebat daca nu il va ataca pe Sebastian Burduja, Nicusor Dan a spus: ”Ce face domnia sa, depinde de domnia sa, eu nu o sa il atac. E foarte important, in toti acesti trei ani si jumatate, dar mai ales acum, in perspectiva alegerilor, relatia mea cu publicul PNL a fost foarte importanta. Am incercat, prin tot ce am facut, sa le satisfac asteptarile. Nu o sa atac PNL si pe Sebastian Burduja in aceasta campanie”, a afirmat Nicusor Dan.

”Pentru oamenii, simpatizantii PNL din Bucuresti, in conditiile in care noi ne-am invatat ce inseamna alegeri intr-un singur tur, ma astept ca multi dintre oamenii care voteaza PNL sa ma voteze, chiar daca considera ca Sebastian Burduja e mai bun”, a mai spus Nicusor Dan.

Primarul a mai declarat ca a sustinut intotdeauna ca alegerile democratice sunt in doua tururi. Despre un blat intre Marcel Ciolacu si Cristian Popescu Piedone, pentru ca Gabriela Firea sa nu castige, Nicusor Dan a spus: ”Daca e un plan, mie nu mi-a spus nimeni”.

La scurt timp, PSD a emis un comunicat de presa in care a sugerat ca Nicusor Dan are legaturi cu Rusia.

”Solicitam lui Nicusor Dan sa-si precizeze public pozitia pe tema agresiunii rusesti in Ucraina. Este o datorie de claritate morala a oricarui candidat si este o datorie morala a candidatului la primarie Nicusor Dan fata de bucuresteni, fata de valorile statului de drept, de valorile democratice si libertate.

Solicitam de asemenea Primarului General, sa-si explice pozitia pe tema conexiunilor pe care oameni apropiati de Nicusor Dan le au cu interese de afaceri rusesti si cerem pe aceasta cale, din nou, in mod public, Primarului General sa lamureasca asupra surselor de finantare ale campaniei uriase de publicitate.

Primarul general, Nicusor Dan are obligatia morala si legala sa elucideze sprijinul financiar sau de orice natura pe care il primeste de la consilierul sau Matei Paun – un sustinator declarat al intereselor politice ale Rusiei.

In conditiile in care campania electorala se desfasoara pe fondul eforturilor de dezinformare si fake-news, mai ales in mediul online, in spatele carora se afla interese rusesti, solicitam de asemenea candidatului la Primaria Capitalei, Nicusor Dan sa puna la dispozitia publicului, in mod transparent, informatiile legate de staff-ul sau de campanie si conexiunile pe care oameni din staff-ul de campanie le au cu persoane sau companii din Rusia”, se arata in comunicatul PSD.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Momentul crimei din Crangasi a fost filmat de un sofer. Ucigasii sustin ca s-au aparat, imaginile arata altceva – Video

Un sofer aflat in trafic in zona Parcului Crangasi a inregistrat momentul in care cei…

2 ore ago

Ciolacu, o noua balba. A spus la Constanta „onorata instanta” in loc de „onorata asistenta”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a comis o noua gafa, miercuri, in timp ce participa la…

29 de minute ago

Fostul sef al Politiei Costinesti a refuzat sa fie testat dupa ce a fost prins conducand „imprudent” prin Mangalia. S-a ales cu dosar penal

Fostul sef al Politiei Costinesti a fost prins in trafic, marti, in timp ce conducea…

56 de minute ago

SUA vor o forta multinationala cu participarea statelor arabe in Gaza. Trei state arabe au anuntat ca sunt dispuse sa trimita trupe

Administratia Biden incurajeaza statele arabe sa se alature unei forte de mentinere a pacii care…

O oră ago

O tanara supradotata din Statele Unite, care a intrat la facultate la 10 ani, si-a luat doctoratul in medicina la 17 ani

Participarea lui Dorothy Jean Tillman II la festivitatea de absolvire a Universitatii de Stat din…

2 ore ago

Carabinierii italieni au descoperit o retea de traficanti italo-albaneza, care se pregatea sa transporta droguri cu submarinul prin Marea Adriatica – VIDEO

Carabinierii Departamentului de Investigatii al Comandamentului Provincial Torino au arestat mai multi membri ai unei…

2 ore ago