SUA: Un adolescent a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru ca a injunghiat de 114 ori o majoreta de 13 ani

externe

Un adolescent din Florida, SUA, care in 2021 a injunghiat de 114 ori o majoreta in varsta de 13 ani, a fost condamnat, vineri, la inchisoare pe viata, au declarat autoritatile citate de NBC News.

Sentinta lui Aiden Fucci, acum in varsta de 16 ani, va putea fi revizuita de catre un judecator peste 25 de ani.

In februarie, Fucci a pledat vinovat de crima de gradul I. Avea 14 ani cand a fost arestat.

Forest Bailey, tatal fetei ucise, i-a multumit judecatorului pentru sentinta pe care a pronuntat-o si ca familia lui Fucci nu ar trebui pedepsita pentru ca si membrii ei sufera.

Tristyn Bailey a fost gasita moarta in padurea de langa Jacksonville. Potrivit unei declaratii pe propria raspundere, Fucci le-a spus anchetatorilor ca s-a certat cu ea si a trantit-o la pamant dupa ce au parasit casa unui prieten comun in dimineata zilei de 9 mai.

Pe cand era considerat inca martor, Fucci si-a facut un selfie in spatele unei masini de politie, facand semnul pacii si a postat imaginea pe retelele de socializare cu textul: „Hei baieti, a vazut-o cineva pe Tristyn in ultima vreme”.

El a fost arestat pe 10 mai si acuzat initial de crima de gradul doi.

Cateva zile mai tarziu, un mare juriu l-a acuzat de crima de gradul intai, iar Fucci urma sa fie judecat ca adult.

Procurorul statului, R.J. Larizza a declarat ca numarul de rani a sustinut acuzatia si a aratat ca atacul a fost premeditat.

Miercuri, familiile victimei si agresorului au vorbit in fata judecatorului, Alexis, sora lui Trystin, a pus intr-un borcan 114 pietre de culoarea turcoazului pentru fiecare lovitura de cutit.

Bunica lui Aiden a spus ca baiatul a fost crescut intr-o familie buna si iubitoare si nu stie ce s-a intamplat cu el. Singura data cand Aiden a fost vazut varsand lacrimi a fost dupa declaratia bunicii sale.

Comportamentul adolescentului a fost discutat de mai multi martori, unul dintre directorii scolii spunand ca stia despre problemele de comportament ale lui Fucci dar acesta se corectase. Un psiholog a depus marturie ca in opinia sa crima nu a fost premeditata si ca Fucci ar putea fi reabilitat cu interventiile adecvate.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: