Surse Europa Libera. USRPLUS ii declara razboi lui Citu: „A trecut o linie rosie. Ne intrebam daca a meritat sa il sustinem pe Citu. Suntem dezamagiti”

politica

Conflictul mocnit dintre PNL si USRPLUS se acutizeaza. Surse din USRPLUS au declarat ca formatiunea este tot mai dezamagita de Florin Citu. „Un premier care face plangeri penale ministrilor, nu e lider de echipa. Acum ne intrebam daca a meritat sa il sustinem pe Citu. Suntem dezamagiti”, a declarat un lider USRPLUS pentru Europa Libera.

Surse din conducerea USR-PLUS au declarat pentru Europa Libera ca premierul Florin Citu a trecut „gratuit vineri o linie rosie” si ca incepe sa piarda increderea din cauza modului in care a actionat in cazul lui Vlad Voiculescu.

Corpul de control al premierului a sesizat „in rem” Parchetul General in legatura cu accesarea Registrului Electronic National de Vaccinari (RENV) cu parola Ministerului Sanatatii. Este momentul care oficializeaza razboiul din Guvern intre PNL si USR-PLUS, sustin surse politice.

Citeste si: Corpul de control al premierului sesizeaza Parchetul in scandalul accesarii Registrului Electronic de Vaccinari de catre consilierul lui Vlad Voiculescu

USR-PLUS a convocat o sedinta de urgenta vineri seara pentru a reactiona in conflictul cu premierul Citu. Mesajele venite dinspre USR-PLUS sunt ca premierul a depasit „gratuit linia rosie” si a ales sa „escaladeze conflictul” cu riscul de a-si „sabota guvernul” prin acest „atac dur”. Vlad Voiculescu a primit „sustinere totala” din partea USR-PLUS.

„De ce a sesizat Corpul de Control Parchetul in cazul Vlad Voiculescu? Raportul nu este finalizat. De ce s-a trimis la Parchet daca raportul nu este finalizat”, s-au intrebat mai multi lideri din USR-PLUS.

Potrivit surselor citate, premierul Citu le-a transmis celor din USR-PLUS ca „nu are vreo legatura si ca aceasta este procedura”.

Cu toate acestea, opinia conducerii USR-PLUS este ca premierul a gresit flagrant in relatia de guvernare.

„Citu a ajuns premier pentru ca noi am blocat majoritatea pentru un guvern Orban. Am crezut ca ne va fi partener, dar nu a livrat reformele promise. Un premier care face plangeri penale ministrilor, nu e lider de echipa. Acum ne intrebam daca a meritat sa il sustinem pe Citu. Suntem dezamagiti”, a spus un lider din USR-PLUS.

Conducerea USR-PLUS considera ca gestul Corpului de Control de a trimite la Parchet o plangere „in rem” reprezinta o „fortare de care premierul nu este strain”.

„Cand s-a adoptat Hotararea de Guvern, ministrii USR-PLUS s-au opus la existenta centrelor paralele. Am cerut sa fie deschise pentru toata populatia sau sa nu existe. PNL a insistat ca ele sa existe. Ministerul Sanatatii a publicat lista centrelor si de acolo s-a vazut ca existau mai multe centre care nu erau publice”, au subliniat surse din conducerea USR-PLUS.

Potrivit acestora, discutia despre „specialii din Armata” a fost mutata in planul imaginii spre consilierul onorific al premierului Voiculescu.

„Datele secrete nu sunt la indemana oricui. Am fost prea draguti cu cei de la PNL, dar gata. Nu mai putem sa tacem. Nu putem sa stam intr-un colt sa ne atace. Nu e fair ce face Citu, vrea lupta, ii dam lupta”, a comentat un alt lider din USR-PLUS situatia din Guvern.

Sursele citate afirma ca s-au facut liste la ministerul Apararii si mai multe rude ale angajatilor au fost vaccinate.

„Haideti sa vedem cine s-a vaccinat! Vrea PNL sa arate cine s-a vaccinat, haideti sa o facem. Aflam adevarul” – lider USR-PLUS

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: