Surse: Iohannis are un Plan B daca motiunea nu trece. Luni va numi oricum un nou premier

politica

PSD a pierdut deja guvernarea intrucat nu a venit in Parlament pentru votul de aprobare cerut de Constitutie in cazul iesirii ALDE din coalitia de guvernare. Cele 45 de zile in care putea sa faca acest lucru expira vineri, iar PSD nu mai are cand sa demareze procedurile. Prin urmare, guvernul este demis, conform Constitutiei, astfel incat Iohannis poate sa numeasca de luni un nou premier, anunta surse din PSD citate de g4media.ro.

Articolul 85, alineatul 3 din Constitutie prevede ca ”Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta la alineatul 2 (numirea unor noi ministri – n.red.) numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru”.

Este exact situatia creata dupa iesirea ALDE de la guvernare din 26 august, formalizata in 30 august prin semnarea de catre presedintele Klaus Iohannis a decretelor de revocare a celor trei ministri ALDE.

Desi Constitutia nu prevede in mod clar un termen pentru venirea guvernului in fata Parlamentului pentru votul de aprobare a noii componente, in Legea suprema exista termenul de 45 de zile specificat ca perioada maxima de interimat ministerial. Mai mult: insasi Viorica Dancila a spus clar ca are la dispozitie 45 de zile pentru a veni in fata Parlamentului.

„Avem 45 de zile pentru a merge in Parlament, nu ne grabim. Vedem ce hotarari vom lua in perioada imediat urmatoare”, spunea Dancila in 31 august, la Mamaia.

Problema e ca termenul de 45 de zile, admis chiar de premierul Dancila, curge din 26 august si expira vineri, 11 octombrie, asa cum o defineste chiar Curtea Constitutionala in motivarea unei decizii de saptamana trecuta: ”Curtea constata ca, incepand cu data de 26 august 2019,Presedintele Romaniei nu mai putea exercita atributia prevazuta de art.85 alin.(2) din Constitutie, de numire a membrilor Guvernului, fara ca, in contextul unor evenimente ce au determinat modificarea coalitiei politice ce a asigurat, pana in prezent, guvernarea, sa existe acordul prealabil al Parlamentului, exprimat in conformitate cu dispozitiile art.85 alin.(3) din Constitutie”.

Pana vineri, guvernul Dancila nu mai are timp sa vina in fata Parlamentului pentru votul de aprobare cerut de Constitutie: joi e motiunea de cenzura, vineri nu sunt sedinte de plen si, chiar daca ar fi convocate, PSD ar avea o mare problema cu cvorumul si majoritatea, dupa cum o arata aritmetica parlamentara.

„In aceasta situatie, presedintelui nu-i ramane decat sa constate ca Romania nu mai are guvern si sa numeasca un premier interimar din actualul cabinet, eventual pe Ana Birchall de la justitie care a transmis toate semnalele ca este dispusa sa joace corect”, a explicat jurnalistul Dan Tapalaga.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: