Talibanii cauta sa zdrobeasca rezistenta. A inceput invazia in Valea Panjshir, ei au reusit sa recucereasca trei districte

externe

Talibanii au ajuns langa valea Panjshir si au recucerit trei districte in nordul Afganistanului care au cazut saptamana trecuta in mainile unei militii locale, a declarat luni un purtator de cuvant, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

Districtele Bano, Deh Saleh si Pul e-Hesar din provincia nordica Baghlan au fost cucerite de grupuri dintr-o militie locala saptamana trecuta, intr-unul dintre primele semne de rezistenta armata fata de talibani de la cucerirea capitalei Kabul pe 15 august.

Pana luni, fortele talibane au curatat aceste districte si au ajuns in Badakhshan, Takhar si Andarab in apropiere de valea Panjshir, potrivit contului de Twitter al purtatorului de cuvant Zabihullah Mujahid.

Forte loiale lui Ahmad Massoud, seful raposatului comandant mujahedin Ahmad Shah Massoud, s-au stabilit in fortareata din Panjshir, care a rezistat atat sovieticilor, cat si talibanilor inainte de 2001.

Massoud, ale carui forte includ ramasite din armata regulata si unitati ale trupelor speciale, a facut apel la negocieri pentru formarea unui guvern incluziv pentru Afganistan, dar a promis ca va rezista daca talibanii vor incerca sa intre in vale.

Duminica seara, serviciul de informatii Alemarah al talibanilor a anuntat ca sute de combatanti se intreapta spre Panjshir. Nu s-au confirmat pana acum lupte, dar un ajutor al lui Massoud a spus ca ambele parti sunt gata de actiune militara.

Zabihullah Mujahid a spus ca trecatoarea Salang, pe principala autostrada care leaga sudul de nordul Afganistanului, a fost deschisa si fortele dusmane au fost blocate in valea Panjshir. Declaratia sa sugereaza faptul ca pana in prezent nu au avut loc lupte, noteaza Reuters.

„Emiratul islamic incearca sa rezolve problemele pasnic”, a mai spus Zabihullah.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: