Politico: „Traiasca Regina Ursula! Uniunea Europeana se pregateste sa isi incoroneze propriul monarh”
In calitate de presedinte al bratului executiv al blocului, von der Leyen va fi in functie pana in 2024, cand UE va alege un nou Parlament European. Votul este menit sa contribuie la stabilirea, cel putin teoretic, a celui care ii va succeda in aceasta functie puternica, scrie Politico.
Insa, la mai mult de un an de la alegeri, stelele se aliniaza deja pentru un al doilea mandat pentru von der Leyen – care inca nu a confirmat ca este interesata sa continue sa ocupe aceasta functie.
Partidul Popular European de centru-dreapta, care controleaza cea mai mare fractiune din Parlamentul European, s-a aliniat in spatele politicianului german, la fel ca si partidele conservatoare din Germania. Coalitia de guvernare de la Berlin a cancelarului Olaf Scholz trimite semnale pozitive. Si, in timp ce presedintele francez Emmanuel Macron inca nu a spus public daca o sustine pe von der Leyen pentru un al doilea mandat, in mare parte datorita lui a obtinut postul in 2019 si este posibil sa o sustina din nou.
Von der Leyen ar trebui sa obtina o majoritate simpla in Parlament pentru a fi confirmata pentru un al doilea mandat. Ea a fost abila in cultivarea atat a Verzilor, cat si a Socialistilor si Democratilor – celelalte doua grupuri cele mai mari din Parlament – oferindu-le victorii legislative, cum ar fi Green Deal al UE.
Ca urmare, eforturile acestora de a prezenta o alternativa credibila la von der Leyen pentru postul de conducere au fost cel mult slabe, ceea ce i-a determinat pe unii din interiorul UE sa se intrebe daca va exista macar o campanie adecvata pentru cel mai puternic rol din birocratia europeana.
„Va exista macar o campanie [pentru cel mai important post din UE]?”, a declarat un membru al Partidului Popular European in timpul unei intalniri a conservatorilor europeni la Munchen saptamana trecuta. „Daca va exista o provocare frontala serioasa la adresa ei, aceasta va veni probabil din partea extremei stangi si a extremei drepte”, a spus aceasta persoana, care a cerut sa nu fie numita.
Aspectul regesc
Intr-adevar, cu atat de multa putere de foc politica care o sustine pe von der Leyen, revenirea ei la functia de conducere incepe sa semene mai degraba cu o incoronare decat cu o alegere democratica.
Ceea ce ar fi potrivit pentru un lider care, datorita pedigree-ului si a tinutei sale personale (sambata, la Londra, la incoronarea regelui Carol al III-lea, a parut ca acasa), este cat se poate de aproape de regalitatea UE – daca ar exista asa ceva.
Intr-adevar, tatal lui von der Leyen, Ernst Albrecht, a fost unul dintre primii functionari publici ai UE. Ursula si-a petrecut primii 13 ani din viata in cartierul Ixelles din Bruxelles, in umbra institutiilor UE. A urmat cursurile Scolii Europene, unde s-a intalnit cu copiii elitelor UE si a invatat franceza si germana, limbile puterii europene.
Dupa ce a obtinut o diploma in medicina, a crescut sapte copii si a fost ministru german al apararii in timpul fostului cancelar Angela Merkel, von der Leyen s-a intors la Bruxelles in 2019 – dar nu a fost printr-o procedura democratica.
Ea a fost aleasa de liderii UE in timpul unei negocieri cu usile inchise, in cadrul careia acestia au respins asa-numitul Spitzenkandidat sau „candidat principal” prezentat de conservatorii UE – acea alegere a fost Manfred Weber – si i-au oferit postul lui von der Leyen.
Desi nu este chiar o mostenire a titlului, acest lucru se apropie de procesul prin care nobilii polonezi isi alegeau regele in Evul Mediu si in Evul Mediu tarziu.
Odata ajunsa la putere, von der Leyen a ales sa locuiasca intr-un apartament la ultimul etaj al cladirii Berlaymont, care gazduieste Comisia Europeana – in loc sa locuiasca printre oamenii din Bruxelles.
Ea isi alege cu grija intalnirile cu jurnalistii si apare in momente atent regizate, cum ar fi discursul sau despre starea Uniunii. Iar stilul sau de conducere – aranjat, controlat si atent distantat – aminteste mai degraba de un monarh luminat decat de un lider democratic care incearca sa obtina aprobarea poporului.
Rarele priviri in viata privata a lui von der Leyen par sa sublinieze doar analogia regala. Dupa ce poneiul ei preferat, Dolly, a fost atacat de un lup in apropierea casei sale de la tara din Burgdorf-Beinhorn, in Germania, von der Leyen a ordonat Comisiei Europene sa reevalueze normele care protejeaza lupii in intreaga UE.
Biroul ei neaga ca ar fi luat vreo masura in legatura cu uciderea lui Dolly, insa lupul care i-a ucis poneiul a fost trecut pe o lista de ucidere in Germania. Monarhii nu au privit niciodata cu ochi buni braconajul.
Putere fara precedent
Cu siguranta, von der Leyen nu este vinovata pentru faptul ca functia de presedinte al Comisiei Europene nu a fost niciodata menita sa fie una aleasa. Acesta a fost conceput de capitalele nationale pentru a le indeplini vointa, nu pentru a rivaliza cu puterea lor – de aici si termenii cu sonoritate neutra de „comisie” si „comisari”, mai degraba decat, sa zicem, „minister” si „ministri”.
Cu toate acestea, Comisia a acumulat treptat mai multa putere decat s-a dorit initial. Iar sub conducerea lui von der Leyen, aceste puteri s-au extins la un nivel fara precedent. Zdruncinata de pandemia COVID-19 si de invazia Rusiei in Ucraina, Comisia sa a preluat sarcina de a coordona politica in domeniul sanatatii si al apararii – care anterior erau apanajul exclusiv al statelor membre ale UE.
Acest lucru a dus la apeluri pentru „mai multa democratie” in ceea ce priveste modul in care este aleasa persoana care va ocupa postul de conducere al Comisiei. Incepand cu 2014, cetatenii UE au inceput sa aiba un cuvant de spus in alegerea presedintelui Comisiei prin asa-numitul Spitzenkandidat, sau sistemul candidatului principal, prin care grupul care obtine cele mai multe voturi la alegerile parlamentare isi propune candidatul pentru functia suprema.
Cu toate acestea, doar cinci ani mai tarziu, liderii au renuntat in mod sumar la sistemul Spitzenkandidat, alegand-o pe von der Leyen – care nu a candidat pentru un loc in Parlament – in locul lui Weber, care era candidatul principal al partidului sau. Miscarea a anulat orele de dezbateri televizate intre candidatii principali si si-a batut joc de promisiunea pentru mai multa democratie.
Drept urmare, liderii conservatori sunt hotarati sa faca sistemul Spitzenkandidat sa functioneze de data aceasta. In contextul in care fortele antieuropene sunt in ofensiva in Polonia si Ungaria, iar Marine Le Pen este pregatita sa faca o noua oferta pentru presedintia franceza in 2027, UE nu isi poate permite acuzatiile ca este un superstat neales.
Joi, liderii PPE si ai Uniunii Crestin-Democrate germane si-au trambitat sprijinul pentru von der Leyen ca Spitzenkandidat. Prin blocarea din timp a sprijinului pentru von der Leyen, ei spera sa evite o repetare a anului 2019.
Totusi, facand acest lucru, ei risca, de asemenea, sa submineze insasi notiunea de campanie, deoarece von der Leyen este mult mai puternica si mai cunoscuta decat aproape toti potentialii rivali.
Drama regala
Asta nu inseamna ca aceasta drama regala este complet lipsita de suspans – a unui print parasit, de exemplu, care se uita la tron. Weber, care conduce puternicul grup PPE, o sustine pe von der Leyen in exterior, in timp ce exercita presiuni in doua moduri: insistand pe „mai multa democratie” si provocand-o sa apeleze la baza conservatoare.
In ceea ce priveste al doilea aspect, Weber si-a mobilizat trupele impotriva unor aspecte ale programului lui von der Leyen, si anume in ceea ce priveste Green Deal. In timpul unei adunari de vineri, la Munchen, partidul a votat doua rezolutii pentru a desfiinta aspecte ale pactului ecologic.
Desi nu toate aceste incercari au fost incununate de succes, ele au efectul de a o avertiza pe viitoarea monarha a UE ca nu poate calca in picioare pe sustinatorii sai cheie.
Intrebat daca von der Leyen trebuie sa candideze in circumscriptia sa din Saxonia Inferioara pentru a fi considerata candidatul principal, Weber a evitat intrebarea – insistand in acelasi timp asupra faptului ca orice candidat principal ar trebui „sa se arate” si nu ar trebui sa fie ales printr-o „intelegere de culise” intre lideri.
Altii de la „curtea” lui von der Leyen nu sunt de acord cu privire la cat de esential este acest lucru. Daca se decide sa candideze, presedintele Comisiei se va confrunta cu o anumita presiune pentru a trece prin motiunile unei campanii democratice – una pe care ar castiga aproape fara indoiala. Cu toate acestea, procesul isi pastreaza capcanele.
Intr-o miscare neasteptata, joi, Markus Soder – seful Uniunii Crestin-Sociale din Bavaria, care functioneaza impreuna cu Uniunea Crestin-Democrata din intreaga Germanie – l-a desemnat pe Weber drept candidatul principal al acestui partid. Acest lucru inseamna ca, daca va decide sa candideze in Saxonia Inferioara, von der Leyen se va confrunta cu o comparatie inevitabila cu Weber, care ar putea foarte bine sa adune o cota mai mare de voturi in partidul sau.
Weber ar putea apoi sa sublinieze discrepanta si sa intrebe cine are cea mai mare legitimitate democratica – el sau presedintele Comisiei?
