Turcia anunta ca va evacua din Gaza copii si tineri raniti sau bolnavi si cauta o locatie pentru un spital de campanie pe partea palestiniana a punctului de trecere de la Rafah

externe

Turcia intentioneaza sa evacueze vineri copii si tineri din Gaza raniti sau bolnavi, ca parte a celei de-a treia runde de evacuare, a declarat joi ministrul Sanatatii, Fahrettin Koca, potrivit Reuters.

Turcia a adus pe teritoriul sau pana acum 150 de persoane din Gaza si insotitorii lor, majoritatea bolnavi de cancer, pentru a-si continua tratamentul. De asemenea, a evacuat peste 100 de turci, ciprioti turci si rudele acestora in aceasta saptamana.

Vorbind la aeroportul Esenboga din Ankara, Koca a spus ca trei copii bolnavi din Gaza au fost adusi in Turcia joi. El a adaugat ca acestia – un baiat de 2 ani si doua fete de 9 si 10 ani – vor primi tratament in Turcia.

Cea de-a treia runda de evacuari, constand dintr-un grup de 50 de persoane, a fost amanata din cauza unor probleme legate de permisiunea pentru eliberarea acestora, a spus ministrul, dar a adaugat ca acele probleme au fost acum in mare masura rezolvate, iar oficialii finalizeaza pregatirile.

„Ne asteptam ca a treia evacuare sa aiba loc maine (vineri) si va fi o evacuare care va consta in mare parte din copii si tineri”, a spus Koca reporterilor.

„Sunt mai putini bolnavi de cancer (in grup), dar va fi o evacuare care va consta in majoritate din copii si tineri raniti”, a spus el, adaugand ca niciuna dintre persoanele din lista celor 50 nu se afla in stare critica.

Ankara a trimis aproximativ 800 de tone de ajutor umanitar, materiale medicale, medicamente si personal medical in Egipt pentru locuitorii din Gaza.

De asemenea a anuntat ca doreste sa infiinteze un spital de campanie pe partea palestiniana a punctului de trecere a frontierei Rafah. Joi, Koca a declarat ca un mecanism de coordonare format din oficiali turci, egipteni si israelieni lucreaza pentru a identifica o locatie potrivita pentru spitalul de campanie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: