„Ucraina a incercat sa arunce in aer gazoductul Turkish Stream”, acuza Putin nervos. Liderul de la Kremlin cauta sa convinga lumea ca Ucraina merita sa fie bombardata

externe

Presedintele rus Vladimir Putin a acuzat luni Ucraina ca a incercat sa arunce in aer si un segment al gazoductului Turkish Stream, in mesajul televizat in care liderul de la Kremlin a anuntat un raid masiv cu rachete asupra unor tinte din Ucraina ca represalii dupa explozia de pe podul Kerci, informeaza EFE.

Ucraina ”a desfasurat o serie de atentate teroriste impotriva instalatiilor electrice si de transport de gaz, inclusiv incercarea de a detona un segment din (gazoductul) Turkish Stream. Toate acestea sunt probate cu date obiective, inclusiv cu declaratiile celor arestati”, a sustinut presedintele rus.

Gazoductul Turkish Stream leaga Rusia de Turcia prin Marea Neagra, iar pe langa Turcia prin acest gazoduct sunt aprovizionate cu gaze si alte tari europene.

Dupa explozia produsa sambata pe podul care leaga Rusia de Crimeea, Putin a ordonat un raid masiv cu rachete impotriva unor tinte militare, de comunicatii si energetice ucrainene. Potrivit Kievului, aceste bombardamente care au lovit luni dimineata capitala si alte orase ucrainene s-au soldat cu cel putin zece morti si 60 de raniti. In urma atacului au survenit intreruperi ale furnizarii energiei electrice in mai multe regiuni ucrainene.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: