Ucraina anunta ca va ataca Crimeea si toata flota rusa din Marea Neagra: „Primim capabilitati. Rusia va trebui sa paraseasca Crimeea daca ei doresc sa existe ca tara”

externe

Ucraina se pregateste sa atace Peninsula Crimeea de la Marea Neagra, anexata de Rusia in 2014, precum si Flota Rusa de la Marea Neagra stationata acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean, citat marti de agentia DPA, citata de Agerpres.

„Primim capabilitati anti-nava si mai devreme sau mai tarziu vom viza flota”, a declarat unul dintre vice-ministrii ucraineni ai apararii, Volodimir Havrilov, pentru ziarul The Times in timpul unei vizite la Londra. „Rusia va trebui sa paraseasca Crimeea daca ei doresc sa existe ca tara”, a adaugat el.

Potrivit lui Havrilov, recapatarea Insulei Serpilor, ocupata de Moscova la inceputul invaziei, a fost un prim pas. „Suntem gata sa-i luam la tinta peste tot in Marea Neagra, daca avem aceasta capacitate”, a adaugat el.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reactionat spunand ca remarcile lui Havrilov confirma necesitatea „operatiunii militare speciale”, denumirea oficiala a razboiului in Rusia si care urmareste, printre altele, „denazificarea” si „demilitarizarea” Ucrainei.

Potrivit secretarului de presa prezidential rus, astfel de declaratii ce contin „pretentii asupra teritoriului Rusiei vorbesc inca o data despre corectitudinea operatiunii speciale”.

„Numai prin astfel de mijloace Ucraina poate fi eliberata de asemenea reprezentanti ai conducerii”, a mai declarat Peskov, potrivit agentiei oficiale de presa ruse TASS.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: