Ucraina ar fi depasit una dintre liniile rosii ale lui Putin in domeniul nuclear. Atacul asupra sistemului „Container” a provocat furie la Moscova

externe

Este posibil ca atacurile cu drone asupra unui sit radar rusesc sa fi depasit una dintre liniile rosii ale Moscovei, situatie are ar putea duce la folosirea armelor nucleare, informeaza presa din Ucraina. O astfel de situatie vizeaza „intreruperea actiunilor de raspuns ale fortelor nucleare”, conform textului unui decret al Kremlinului semnat de presedintele Vladimir Putin in 2020.

Dronele ucrainene ar fi vizat miercuri dimineata si pe 11 aprilie centrul de radiotehnica 590 al unitatii militare 84680 din orasul Kovilkino. Kovilkino se afla in Republica Mordovia, la aproximativ 600 de km de granita cu Ucraina.

In acest loc se afla un radar 29B6 „Container”, care face parte din reteaua rusa de recunoastere si avertizare timpurie pentru atacuri aerospatiale, inclusiv cele cu rachete balistice.

Sursele spun ca rezultatele atacului de miercuri sunt inca in curs de evaluare. Informatiile din presa ucraineana spun ca cladirea postului de comanda a sitului a fost avariata in timpul atacului din 11 aprilie, in timp ce autoritatile ruse au declarat ca doua vehicule aeriene fara pilot (UAV) au fost doborate. Ukrainska Pravda a citat o sursa anonima din cadrul Serviciului de Informatii al Apararii din Ucraina (DIU), care a declarat ca rezultatul atacului este inca in curs de evaluare.

Daca sistemul radar Container a fost afectat, atacurile ar fi putut indeplini una dintre „conditiile care determina posibilitatea ca Federatia Rusa sa foloseasca arme nucleare”, asa cum este prevazut in decretul prezidential din 2020.

Printre acestea se numara „primirea de informatii fiabile despre lansarea de rachete balistice care ataca teritoriile Federatiei Ruse si (sau) aliatii sai” si „utilizarea de catre inamic a armelor nucleare sau a altor tipuri de arme de distrugere in masa pe teritoriile Federatiei Ruse si (sau) aliatilor sai”.

Alte criterii sunt enumerate ca fiind „impactul inamicului asupra unor instalatii esentiale de stat sau militare ale Federatiei Ruse, a caror defectiune va duce la intreruperea actiunilor de raspuns ale fortelor nucleare” si „agresiunea impotriva Federatiei Ruse cu ajutorul armelor conventionale, atunci cand insasi existenta statului este amenintata”.

Amenintarea unei escaladari nucleare – fie prin intermediul armelor nucleare, fie printr-un dezastru la una dintre numeroasele centrale nucleare civile din zona de lupta – a planat asupra invaziei Rusiei in Ucraina inca de la inceputul acesteia, in februarie 2022.

Putin si inaltii sai oficiali au avertizat in mod repetat cu privire la o confruntare nucleara provocata de implicarea Occidentului in conflict, la fel ca si liderii aliati, inclusiv presedintele Joe Biden. Cele mai proeminente ingrijorari se refera la focoasele nucleare tactice rusesti destinate utilizarii localizate pe campul de lupta.

In martie, Putin a declarat ca adversarii occidentali „trebuie sa realizeze ca avem si noi arme care pot lovi tinte pe teritoriul lor”. El a adaugat: „Toate acestea pot duce la un conflict cu utilizarea armelor nucleare si distrugerea civilizatiei. Nu inteleg ei asta?”

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: