politica

Un apreciat medic din Cluj acuza: „Uitati-va la parlamentari, nu stiu sa formuleze o propozitie. Nenorocirea de la Piatra Neamt se poate oricand intampla”

Dan Mihai Nicolau, medic primar de chirurgie toracica si fost sef al Sectiei de Chirurgie Toracica din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca timp de 25 de a ani, realizeaza un tablou fidel al sistemului actual de sanatate, afirmand ca  politicul este principalul responsabil de tragedia de la Piatra Neamt.

„Trebuie sa precizez ca exista reglementari foarte clare privind construirea, renovarea, reabilitarea fiecarei unitati sanitare. Nu se poate sa improvizezi. Eu, in 2005, am renovat sectia de Chirurgie toracica. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa intocmim un plan general de amenajare cu care ne-am dus la pompieri. Pompierii au completat cu tot ce era nevoie din punctul lor de vedere. Era o treaba serioasa, nu doar formala. In plus, erau controale de la pompieri cel putin o data pe an sa vada daca sunt respectate circuitele, daca hidrantul functioneaza, daca sunt extinctoare. Nu poti face improvizatii.

Pe de alta parte, fiecare unitate sanitara prin lege e obligata sa aiba un plan de interventii in caz de incendiu. Ar trebui sa se stie clar pe unde sunt evacuati pacientii, ar trebui sa existe o persoana nominalizata – sef de sectie, medic de garda, asistent, infirmier – care sa se ocupe de evacuare. Plus ca e nevoie de cursuri pentru personal. La mine in sectie, la fiecare 6 luni sau in fiecare an se facea un curs de reimprospatare a acestor interventii necesare.

(La Neamt) lucrurile s-au facut sub presiune pompieristica. Managerul a primit ordin sa rezolve. Aici managerul n-a avut sange in instalatie si sa spuna: ‘Eu pana maine nu pot sa fac. Da-mi arhitect ca sa-mi creioneze planul si apoi fac’. Un arhitect poate face planul rapid si nu s-ar fi intarziat mai mult de 24 de ore. Toate aparatele au o carte tehnica in care se precizeaza ce surse de energie folosesc, cat consuma pe ora, ce caburi trebuie folosite, ce prize trebuie folosite”, a explicat Nicolau intr-un interviu pentru Adevarul.

El a explicat cum intervine politicul in activitatea spitalelor si care sunt consecintele.

„In Germania, de exemplu, cand se schimba puterea, partidul isi pune in functii de conducere directori de scoli, de spitale de stat etc. pentru ca ei sunt responsabili cu implementarea politicilor guvernului respectiv. Ei sunt incarcati de responsabilitate. Daca partidul nu desemneaza un om priceput, oamenii vor sti ca este un partid de iresponsabili, un partid de doua-trei lulele.

Problema la noi este ca partidele nu au oameni cu competente si ii pun acolo avand in vedere calitatea de ‘tovarasi buni’, care s-au luptat in campanie, au lipit afise. Managerii sunt numiti in functii nu pentru competentele lor, ci ca o recompensa pentru munca lor in campania electorala. Degeaba se lamenteaza actuala guvernare cu ‘mostenirea grea’. Daca e grea, de ce te-ai bagat? E ca un manager de firma cand preia o societate comerciala – cu bune si cu rele.

Cred ca e vorba de multa nestiinta, mult amatorism si mult diletantism (la Piatra Neamt). Trebuie sa vina cineva care cunoaste procesul tehnologic din Sanatate. In general, in lumea asta spitalele au manageri pe unii dintre cei mai performanti medici – care sunt imaginea ce atrage pacientura – si care au langa ei o echipa manageriala, cu departament financiar, tehnic, fiindca medicii stiu procesul tehnologic.

Nu e nicio speranta pentru ca partidele sa schimbe modul de numire a managerilor, deoarece partidele sunt populate de neispraviti in meseriile lor, cei esuati in meseriile lor care nu inteleg de ce e nevoie de profesionisti. Ei au intrat in politica sa ajunga domni, pentru ca prin meserie nu au putut izbandi. Uitati-va la parlamentari, nu stiu sa formuleze o propozitie”, a mai arata medicul clujean.

Nenorocirea de la Piatra Neamt se poate oricand intampla, cu putine exceptii acolo unde managerii pun piciorul in prag. Credeti ca eu puteam sa renovez sectia de chirurgie daca nu puneam piciorul in prag? Ca sef sectie, daca iti lipsesc cele necesare desfasurarii activitatii declari inchisa sectia din lipsa de aia, aia, ai. Nu-ti asumi actul medical si nu poate veni nimeni pete tine. Exista in Codul Penal un articol care pedepseste punerea in stare de nefunctionare a unei sectii clinice cu pana la 15 ani de puscarie.

Eu m-am dus la presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, si i-am spus ca avem nevoie sa renovam sectia ca nu se mai poate lucra. Mi-a spus ca ‘nu sunt bani’ si ‘sa vedem la anu’. Atunci, i-am cerut o foaie pe care sa scriu ca declar inchisa sectia de Chirurgie toracica. Atunci a zis: ‘Iti dau, nebunule. Stai’. A pus mana pe telefon, a sunat si s-au facut rost de bani”, a mai relatat doctorul Nicolau.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

„Cancel culture“ – editia 1947-1948. Cum a fost distrusa Academia Romana si au fost „anulati“ Tudor Arghezi, Traian Vuia, Lucian Blaga si Radulescu-Motru

In numarul din 5 ianuarie 1947, ziarul „Scanteia“ incepea o brusca si furibunda campanie impotriva…

5 ore ago

Lansarea lui Firea, stricata de protestatarul „Ceausescu”: „Domnul Ciolacu, va este rusine ca sunteti moldovean?”. Grup de aplaudaci adus din Voluntari – Video

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, si-a inregistrat duminica oficial candidatura la Biroul Electoral…

50 de minute ago

Ciolacu sustine acum ca este „moldovean”, la doua zile dupa ce s-a declarat „jignit” daca e facut moldovean

Premierul PSD Marcel Ciolacu a sustinut duminica, la un eveniment electoral, ca este "moldovean", in…

38 de minute ago