Un israelian a fost arestat pentru ca a declarat ca vrea sa-l ucida pe Netanyahu. Barbatul ar avea probleme psihice

externe

Politia israeliana ar fi arestat un locuitor al orasului Kiryat Gat pentru ca a amenintat ca-l va ucide pe premierul Benjamin Netanyahu, potrivit The Times of Israel.

Barbatul, in varsta de 47 de ani, a sunat la o sectie de politie locala si a spus ca vrea sa-l ucida pe prim-ministru, a informat duminica site-ul de stiri Ynet. Suspectul ar avea probleme psihice.

Politistii l-au retinut pe barbat pentru a fi audiat, timp in care acesta a descris modul in care intentiona sa comita crima. Arestarea preventiva a fost prelungita si a fost trimis pentru a fi evaluat la Centrul Medical Barzilai din Ashkelon, se arata in raport.

Sambata, politia si agentia de securitate Shin Bet au declarat ca au arestat un barbat din cauza unei scrisori de amenintare catre Netanyahu, care a fost gasita vineri pe mormantul fratelui premierului Yoni Netanyahu, in cimitirul militar Muntele Herzl din Ierusalim.

Unele institutii de presa ebraice au raportat ca si acel suspect are un istoric de probleme de sanatate mintala.

La inceputul acestei luni, un barbat a fost arestat pentru ca a scris mesaje presupuse de amenintare impotriva lui Netanyahu intr-un grup de WhatsApp deschis dupa un atac terorist in asezarea Eli din Cisiordania, in care patru israelieni au fost ucisi.

„Toata lumea ar trebui sa poarte o arma. Asa ca va exista o arma pentru fiecare si o oportunitate de a-i baga un glont in capul lui Bibi”, a scris suspectul in varsta de 23 de ani, rezident din Beit Shemesh, folosind porecla premierului, potrivit politiei.

Incidentele au survenit pe fondul intensificarii protestelor impotriva lui Netanyahu si a guvernului sau dur, dupa ce acesta a decis sa continue cu legislatia controversata de revizuire a sistemului judiciar si pe fondul tensiunilor sporite si a retoricii politice care au dus la amenintari impotriva liderilor de ambele parti.

Netanyahu a primit mai multe amenintari cu moartea in ultimele luni, majoritatea fiind legate de legislatia controversata a guvernului sau.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: