Un locuitor din Viborg, Rusia, a fost condamnat la 13 ani de inchisoare pentru ca a planuit sa incendieze biroul de inrolare

externe

comisariat militar, incendiu, rusia

Tribunalul militar al celui de-al doilea district de vest l-a condamnat pe Eldar Voskresensky, rezident in Vyborg, la 13 ani de inchisoare pentru tentativa de act terorist. Acesta a fost acuzat de „tentativa de incendiere a unui birou de inrolare militara”, scrie Meduza.

Potrivit tribunalului, in iunie 2022, Voskresenski, „urmarind un scop egoist si avand o atitudine personala antisociala”, a vrut sa dea foc cladirii administrative a comisariatului militar din Viborg din regiunea Leningrad.

Organizatorul atacului a fost Iuri Zagurskih, care ar fi „conlucrat cu o persoana neidentificata din Ucraina”. In februarie 2023, acesta a fost condamnat la 11 ani de inchisoare pentru „organizarea unui atac terorist”.

Partenerul lui Voskresenski a fost Evgheni Lagoida, care, in aprilie, a fost condamnat la sase ani de inchisoare pentru aceleasi acuzatii.

Procurorii au spus ca Voskresenski si Lagoida venisera noaptea la biroul de inrolare militara cu un dispozitiv incendiar artizanal, pe care voiau sa-l „arunce in perimetrul cladirii”. „Nu si-au putut duce planul la indeplinire, deoarece au vazut paznicul, s-au temut ca vor fi arestati si au fugit de la locul faptei”, se arata in verdict.

Voskresenski nu a marturisit, dar instanta a considerat ca acuzatiile au fost dovedite.

Potrivit Mediazona, pana la inceputul lunii aprilie 2023, in Rusia au fost inregistrate cel putin 94 de atacuri incendiare de la inceputul invaziei Ucrainei, in 70 de cazuri tintele fiind centre de recrutare militara si birouri de inrolare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: