Un sofer din Dambovita, baut si cu permisul suspendat, a intrat intr-un cap de pod; un minor tinut in brate de mama lui pe bancheta din spate a murit pe loc

news

sofer, baut, permis suspendat, Dambovita, accident, minor, bancheta din spate

Un barbat baut si cu permisul suspendat a intrat cu masina intr-un cap de pod, joi, pe un drum judetean, iar un copil de un an tinut in brate de mama sa pe bancheta din spate a autovehiculului a murit, informeaza IPJ Dambovita, citata de Agerpres.

In accident au mai fost raniti soferul si alti doi pasageri.

„In urma deplasarii la fata locului si din primele cercetari efectuate, politistii au stabilit ca un barbat, in varsta de 37 de ani, din comuna Aninoasa, ar fi condus un autoturism, pe DJ 717, in localitatea Viforata, moment in care ar fi intrat in coliziune cu capul de pod din dreptul unui imobil si, ulterior, s-ar fi rasturnat pe carosabil. In urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul unui minor de un an si 9 luni, care ar fi fost transportat pe bancheta din spate si ar fi fost tinut in brate de mama acestuia, dar si ranirea conducatorului auto si a altor doi pasageri”, precizeaza IPJ Dambovita.

In urma testarii cu aparatul etilotest, conducatorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,28 mg/l alcool pur in aerul expirat. Totodata, politistii au stabilit ca soferul are suspendata exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice in perioada 28.06-26.08.2023.

In cauza, politistii au intocmit un dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de vatamare corporala din culpa, ucidere din culpa si conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: