Venetia risca sa fie plasata pe lista patrimoniului mondial in pericol din cauza schimbarilor climatice si turismului de masa

life

Venetia risca sa fie plasata pe lista patrimoniului mondial in pericol din cauza efectelor schimbarilor climatice si turismului de masa

UNESCO a recomandat ca Venetia sa fie adaugata pe lista patrimoniului mondial in pericol, afirmand luni intr-o declaratie ca orasul s-a confruntat cu daune „ireversibile” din cauza unei serii de probleme, de la efectele schimbarilor climatice la turismul de masa, potrivit The Guardian.

Este a doua oara in cativa ani cand Venetia, care a fost inscrisa pe lista patrimoniului mondial in 1987, este amenintata ca va intra pe aceasta lista.

„Efectele deteriorarii continue din cauza interventiei umane, inclusiv dezvoltarea continua, impactul schimbarilor climatice si turismul de masa ameninta sa provoace schimbari ireversibile ale valorii universale exceptionale a proprietatii. Mai mult, efectele combinate ale schimbarilor induse de om si ale schimbarilor naturale cauzeaza deteriorarea structurilor si a zonelor urbane”, a spus UNESCO intr-o declaratie.

Unesco a remarcat o „lipsa de progres semnificativ” in abordarea problemelor de catre Italia, spunand ca imbunatatirile au fost in continuare „ingreunate de lipsa unei gandiri strategice comune generale”.
Recomandarea va fi supusa votului unei reuniuni a comitetului pentru patrimoniul mondial al Unesco la Riad, la sfarsitul lunii septembrie, pentru adoptare.

Autoritatile venetiene au spus ca vor citi cu atentie recomandarea si vor discuta cu guvernul italian, „care este partea semnatara cu care UNESCO relationeaza”.

Recomandarea a fost facuta in ciuda faptului ca Italia a indeplinit cererea UNESCO din 2021 de a interzice acostarea in laguna a navelor de croaziera cu o greutate de peste 25.000 de tone. Navele acosteaza acum in portul industrial Marghera. Interdictia a venit in urma mai multor ani de proteste impotriva navelor mari.

Mose, bariera impotriva inundatiilor din Venetia, a intrat in sfarsit in functiune in 2020, dupa mai multi ani de intarzieri, cauzate de inundatiile severe din oras la sfarsitul anului 2019.

UNESCO a declarat ca masurile propuse de Italia pentru abordarea „problemelor complexe” de la Venetia sunt „inca insuficiente si trebuie dezvoltate in continuare”.

Dupa ce inundatiile din 2019 si pandemia au perturbat turismul in Venetia, vizitatorii au revenit in plina forta. Nenumaratele probleme i-au alungat pe locuitorii orasului, populatia din centrul istoric scazand sub 50.000 vara trecuta, facandu-i pe rezidentii ramasi sa se teama sa nu devina „relicve intr-un muzeu”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: