Veste proasta pentru infractor. S-au strans toate semnaturile necesare pentru „Fara penali in functii publice”. Numarul acestora se indreapta catre un milion

politica

Initiativa cetateneasca „Fara penali in functii publice” a depasit numarul de semnaturi cerute de lege pentru ca referendumul sa poata avea loc. Organizatorii au adunat peste 500.000 de semnaturi si, cel mai important, au fost stranse cel putin 20.000 in 21 de judete, informeaza Digi24. USR a anuntat insa ca va profita de ultimele zile pentru a strange un milion de semnaturi.

„Initiativa #FaraPenali a strans cele 20.000 de semnaturi necesare din 20 de judete plus Bucurestiul! Tulcea este cel mai recent judet care ne-a adus mai aproape de reusita. Insa campania continua! Saptamana asta am primit raspunsul de la primaria din Brasov, dupa ce in urma cu trei saptamani am depus dosarele, si au fost anulate 15% dintre semnaturi. De aceea nu ne putem opri odata ce depasim linia, ci trebuie sa ajungem la 1 milion!”, se arata intr-un mesaj al Initiativei „Fara penali in functii publice”.

Voluntarii vor continua sa stranga semnaturi pana la sfarsitul lunii august.

„Ne mentinem atentia spre judetele Neamt si Suceava pentru a ne asigura ca trec si ele pragul legal de 20.000. Avem incredere ca pana la sfarsitul lunii vor trece si alte judete pragul. Asigura-te ca numele tau este pe lista initiativei care este pe cale sa reuseasca. Hai sa strangem 1 milion de semnaturi pentru ca mesajul sa fie cat mai puternic: Romanii nu vor Penali in functii publice! Se poate! Romania #FaraPenali impreuna!”, se mai arata in mesajul postat pe pagina de Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: