externe

Video – Arestari in strada in Kabul, oamenii sunt amenintati cu bazooka

Filmari distribuite pe retelele de socializare arata ca talibanii au inceput sa aresteze locuitori din Kabul. Intr-o filmare, un barbat ingenunchiat pe trotuar este amenintat de un taliban cu un lansator de grenade.

Intr-o filmare distribuita pe Twitter poate fi vazut un grup de talibani care au inconjurat in strada un barbat, acesta fiind amenintat chiar si cu un lansator de grenade.

Armata SUA a evacuat pana in prezent peste 3.200 de persoane din Afganistan, in special personalul american, cu ajutorul unor avioane militare, a declarat marti un oficial de la Casa Alba, sub rezerva anonimatului, relateaza AFP.

In afara de aceste 3.200 de persoane, aproape 2.000 de refugiati afgani au fost evacuati spre Statele Unite, a precizat oficialul citat.

Talibanii sunt ”pregatiti sa protejeze” accesul catre aeroportul din Kabul pentru civilii evacuati de americani, a declarat, la randul sau, consilierul presedintelui american pentru securitate nationala, Jake Sullivan.

Mii de americani care traiesc in Afganistan si afgani care i-au ajutat pe occidentali vor sa paraseasca tara de teama represaliilor talibanilor, dar sunt inca blocati in afara aeroportului in zone controlate de insurgenti.

Insurgentii au comunicat Statelor Unite ”ca sunt gata sa protejeze transportul in siguranta al civililor catre aeroport si intentionam sa ii facem sa respecte acest angajament”, a dat asigurari responsabilul american, in cadrul unei conferinte de presa la Casa Alba.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Share
Published by
Mara Popescu

Recent Posts

Ministrul britanic de Externe, David Cameron, sustine ca Ucraina are dreptul de a lansa lovituri aeriene in adancul teritoriului rus

Seful diplomatiei britanice David Cameron a vizitat joi Kievul si a anuntat intentia Marii Britanii…

4 minute ago

Taiwanul anunta ca 26 de avioane de lupta chineze au fost detectate in jurul insulei

Ministerul Apararii din Taiwan a anuntat vineri ca a detectat 26 de avioane si cinci…

18 minute ago

Turcia a anuntat suspendarea tuturor relatiilor comerciale cu Israelul. Replica partii israeliene: „Asa se comporta un dictator”

Turcia a suspendat joi relatiile sale comerciale cu Israelul, dupa ce restransese deja exporturile catre…

34 de minute ago

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

12 ore ago

Oficial american: Militari rusi au intrat intr-o baza aeriana din Niger care gazduia trupe americane. Fortele celor doua tari folosesc hangare separate

Militari rusi au intrat intr-o baza aeriana din Niger, care gazduieste trupe americane, a declarat…

12 ore ago

INTERVIU Paul Constantin, bucatar: „Tinerii care mananca astazi fast-food vor ajunge sa aprecieze ciorbele si tocanitele, cand se vor aseza la casa lor”

Paul Constantin este una dintre cele mai volubile si mai indragite prezente mediatice din peisajul…

15 ore ago