externe

Viktor Orban, singurul sef de stat UE care se „solidarizeaza” cu dictatorul din Kazahstan: „Le-am oferit ajutorul nostru”

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, si-a exprimat luni solidaritatea cu presedintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokaev, cu care a avut o convorbire telefonica, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de Reuters, informeaza Agerpres.

„Premierul (Orban) a discutat astazi cu presedintele Tokaev si si-a exprimat solidaritatea si condoleantele pentru numerosii, numerosii morti, si desigur le-am oferit ajutorul nostru”, a spus seful diplomatiei de la Budapesta, intr-o inregistrare video.

Tokaev a dat vineri ordin trupelor de securitate sa traga fara somatie in demonstrantii din Kazahstan, pe care i-a numit ”teroristi”. Revoltele fara precedent din fosta republica sovietica din Asia Centrala, care dureaza de mai multe zile, s-au soldat cu peste 164 de morti, conform unui anunt facut duminica seara de ministerul kazah al informatiilor.

Bilantul a fost ulterior retras si revizuit la 26 de decese in randul manifestantilor si 16 in cel al fortelor de ordine.

Tokaev a cerut miercurea trecuta sprijinul Organizatiei Tratatului de Securitate Colectiva (OTSC), din care fac parte Rusia si aliatii sai – Belarus, Armenia, Kazahstan, Kargazstan si Tadjikistan. OTSC a desfasurat in Kazahstan mii de militari, in special rusi.

Presedintele rus Vladimir Putin a proclamat luni victoria in apararea Kazahstanului in fata a ceea ce a numit o revolta terorista sustinuta din strainatate.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Tupeul clanului Doldurea. Patronul statiei GPL a depus plangere penala impotriva a trei comandanti ai pompierilor

Casa de avocatura care ii reprezinta pe patronii statiei GPL de la Crevedia a anuntat,…

5 ore ago

Bataie de campanie in Arges, PNL acuza PSD ca a agresat o femeie: „Ion Minzina si PSD Arges s-au transformat intr-o gasca de agresori”

Radu Perianu, candidatul PNL la functia de presedinte al Consiliului Judetean Arges, i-a acuzat marti…

42 de secunde ago

Nicusor Dan, lectie de politica eficienta, de ce nu il ataca pe Burduja: „Va trebui sa construiesc o majoritate”

Nicusor Dan a explicat, intrebat marti de ce evita o dezbatere cu Sebastian Burduja, candidatul…

8 minute ago

Talibanii spun ca au restabilit ordinea intr-o provincie din nord, unde fermierii au protestat fata de incercarile de eradicare a culturilor de mac de opiu

Talibanii afgani au declarat marti ca au inabusit protestele intr-o provincie din nord iscate in…

5 ore ago

O arena spaniola permite intrarea gratuita a copiilor sub 8 ani la coride pentru a atrage spectatori

O companie care organizeaza luptele cu tauri la renumita arena din Sevilla va oferi bilete…

5 ore ago

Austria intentioneaza sa deporteze migrantii condamnati in Kosovo. Danemarca vrea sa puna in aplicare un plan similar

Guvernul austriac doreste sa permita transferul infractorilor migranti condamnati pentru a-si ispasi pedeapsa in Kosovo,…

31 de minute ago