Vucic se simte jignit ca UE sprijina Ucraina mai mult decat Serbia in procesul de aderare

externe

laecsandar vucic, presedinte, serbia

Presedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, s-a declarat nedumerit de faptul ca Uniunea Europeana se misca mult mai repede in acordarea statutului de membru pentru Ucraina decat pentru statul sau, relateaza Financial Times, preluat de Evropeiska Pravda.

Potrivit presedintelui Serbiei, nivelul de sustinere a Ucrainei din partea UE, acordarea statutului de candidat in termen de un an de la depunerea cererii si potentiala incepere a negocierilor de aderare „ne arata (un tip de sprijin politic. – n.r.) pe care nu l-am primit niciodata”.

Serbia a depus cererea de aderare la UE in 2010 si a inceput negocierile in 2014. In prezent, acestea au incetinit in principal din cauza reticentei Belgradului de a normaliza relatiile cu Kosovo.

Serbia este singura tara din Balcanii de Vest care nu s-a alaturat sanctiunilor UE impotriva Rusiei, pe care oficialii europeni le-au numit in mod repetat o incalcare a politicii externe comune a blocului.

Dar Vucic sustine ca intarzierea negocierilor nu reflecta situatia reala din Serbia care, spune el, „se afla intr-o stare mult mai buna decat Romania si Bulgaria in 2007, cand au aderat la UE”.

De asemenea, el si-a exprimat scepticismul cu privire la intentiile Uniunii Europene de a accepta noi membri pana in 2030.

„Cine stie ce se va intampla peste sapte ani? Capacitatea de absorbtie a UE nu este mai mare decat a fost. Aveti 10 platitori neti (la bugetul UE. – n.r.) si 17 tari care iau bani. Niciuna dintre ele nu ar dori sa existe mai multi membri care sa cheltuiasca bani”, considera Vucic.

Anterior, comisarul european pentru vecinatate si extindere, Oliver Varghey, a sustinut calendarul de admitere a tarilor candidate in UE pana in 2030, propus de presedintele Consiliului European, Charles Michel.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: