Weber se tine cu dintii de scaun, anunta ca Parlamentul nu are dreptul sa o schimbe: „Avocatul Poporului este o autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica”

politica

Avocatul Poporului, Renate Weber, a transmis marti un comunicat de presa in care sustine ca Parlamentul nu are dreptul sa respinga raportul de activitate al Avocatului Poporului. Respingerea raportului este primul pas legal pentru inlocuirea lui Weber.

„Conform Constitutiei si Legii de organizare a institutiei (Legea nr. 35/1997, republicata – lege organica):

– Avocatul Poporului este o autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritate publica, in conditiile legii;

– Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ;

– nimeni nu il poate obliga pe Avocatul Poporului sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale;

– in exercitarea atributiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autoritatilor publice.

Toate acestea sunt rezultatul pozitiei constitutionale aparte a institutiei si explica de ce, in fapt, Avocatul Poporului raspunde numai in fata Parlamentului, raspundere ce se materializeaza prin obligatia prezentarii de rapoarte anuale sau speciale. Prin acestea, Avocatul Poporului are ocazia sa evidentieze lipsurile si disfunctiile grave din administratie si sa faca recomandari privind modificarea legislatiei, sau sa propuna masuri de alta natura pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor persoanelor.

Pe Ordinea de zi a sedintei comune a Camerei Deputatilor si Senatului din 15 iunie 2021, se afla Rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018-2020, Avocatul Poporului nefiind invitat la sedinta Camerelor reunite pentru a prezenta aceste rapoarte, potrivit art. 60 din Constitutie.

Este pentru prima data in istoria institutiei, din 1997 pana astazi, cand Parlamentul este sesizat cu o solicitare de respingere a rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului.

(…) Daca legiuitorul ar fi intentionat ca Parlamentul sa controleze Avocatul Poporului prin intermediul aprobarii/respingerii raportului de activitate ar fi reglementat expres aceasta forma de control parlamentar, cu precizarea necesitatii supunerii la vot a raportului, ulterior incheierii fazei
dezbaterilor.

(…) Pe cale de consecinta, in lipsa unei prevederi exprese a Constitutiei si a legii organice privind finalizarea dezbaterilor cu votul privind aprobarea sau respingerea, influenta Parlamentului asupra institutiei Avocatul Poporului este diferita fata de controlul parlamentar exercitat asupra altor tipuri de organisme aflate sub control parlamentar, in cazul carora legislatia stabileste expres posibilitatea respingerii/aprobarii raportului de activitate, cu consecinta directa a demiterii conducatorului.

Asa cum a retinut Comisia de la Venetia in Avizul nr. 685/2012, CDL-AD(2012)026, (…) Pentru a fi eficient in protectia drepturilor omului, Avocatul Poporului trebuie sa fie independent, inclusiv fata de Parlament, care alege titularul functiei”, a anuntat Avocatul Poporului intr-un comunicat de presa.

Senatul si Camera Deputatilor se reunesc, marti, in sedinta comuna, printre punctele inscrise pe ordinea de zi aflandu-se raportul Avocatului Poporului, Consiliului National al Audiovizualului (CNA) si Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT).

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, dupa sedinta coalitiei guvernamentale, ca rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului si CNA urmeaza sa fie respinse.

„Vom respinge raportul la Avocatul Poporului si la CNA. Celelalte doua rapoarte vor fi votate, vor fi sustinute de grupurile noastre”, a aratat Kelemen Hunor, intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Parlamentului.

Intrebat daca s-a discutat in cadrul coalitiei despre persoanele care ar putea detine pe viitor functia de Avocat al Poporului, Kelemen Hunor a negat acest lucru.

„Maine se respinge raportul si urmeaza o alta sedinta, cand se va decide ce se va intampla cu Avocatul Poporului si dupa aceea, o alta sedinta, probabil in septembrie, ca in iunie nu ai cum sa faci, in care, dupa audierile in comisiile de specialitate, se voteaza Avocatul Poporului. Deci suntem departe de a veni cu nume, cu prenume in acest moment. Atat pot sa va spun, ce se va intampla maine. (…) Domnul Fabian (Gyula – n.r.) e o varianta, dar nu am discutat si vom discuta in continuare cand va veni momentul”, a mentionat el.

Pe 25 mai, Comisiile juridice ale Camerei Deputatilor si Senatului au respins raportul privind activitatea Avocatului Poporului pe anul 2020.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: