Zelenski, niciun pas in spate: „Exclus orice acord cu Rusia care sa implice cedare de teritoriu. Armele sunt singurul limbaj pe care Rusia il intelege”

externe

zelenski

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski exclude orice acord de pace cu Rusia care sa implice vreo cedare catre aceasta din teritoriul Ucrainei, transmite joi agentia EFE, citand dintr-un interviu pe care liderul ucrainean l-a acordat postului BBC, informeaza Agrepres.

„Orice compromis teritorial ne va transforma intr-un stat mai slab”, considera Zelenski, care mai crede ca „armele sunt singurul limbaj pe care Rusia il intelege”.

„Nu este o problema de compromis in sine. Nu ne este frica de ele, in viata facem milioane de compromisuri. Dar intrebarea este „cu cine ?”. Compromisuri cu (presedintele rus Vladimir) Putin? Nu, pentru ca nu exista incredere”, a indicat presedintele ucrainean.

In interviul acordat inaintea implinirii unui an de la lansarea campaniei militare ruse contra tarii sale, Zelenski a estimat ca ofensiva militara rusa de primavara a inceput deja. „Atacurile ruse vin deja din mai multe directii”, a remarcat el, exprimandu-si speranta ca vecinul belarus aliat al Moscovei „nu se va alatura” razboiului. Dar „daca o face, vom lupta si vom supravietui”, a continuat el, avertizandu-l cu acest prilej pe omologul sau belarus Aleksandr Lukasenko ca ar face „o greseala enorma” daca ar permite din nou armatei ruse sa foloseasca teritoriul Belarusului pentru a ataca Ucraina.

Pe de alta parte, Zelenski a reafirmat dorinta sa ca Ucraina sa continue apropierea de UE, atat in ce priveste „valorile” cat si legaturile economice. „Acesta este drumul pe care-l alegem”, dar Ucraina are nevoie in acelasi timp de „garantii de securitate” si „armele moderne” sunt singurele care pot „accelera” drumul catre pace, a mai spus presedintele ucrainean, reiterand cererile sale adresate tarilor occidentale sa ofere Ucrainei mai multe arme si munitii.

El sugerase anul trecut in decembrie ceea ce a denumit a fi un „plan de pace” in 10 puncte, pe care l-a discutat, printre altii, si cu presedintele SUA, Joe Biden. Zelenski cerea Rusiei in acest plan sa-si retraga trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, si sa fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei, asadar Moscova sa accepte infrangerea.

Kremlinul a declarat in repetate randuri ca este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar ca nu vede nicio dorinta din partea Kievului de a face acelasi lucru si a acuzat Ucraina ca s-a retras de la negocieri, dupa ultimele tratative desfasurate in martie anul trecut, pentru ca asa i-ar fi cerut Washingtonul.

Trupele ruse desfasoara in prezent in estul Ucrainei o ofensiva in care avanseaza constant, dar foarte lent si cu pretul unor mari pierderi in oameni si echipamente.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: