news

Adina Florea pleaca la tomberon imediat dupa Anul Nou. Noul ministru al Justitiei anunta ca Sectia Speciala va fi desfiintata in ianuarie

Stelian Ion, de la USR-PLUS, a primit aviz favorabil in comisiile parlamentare, pentru Ministerul Justitiei. Acesta a precizat ca in luna ianuarie a anului viitor va depune o lege pentru desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor in Justitie (SIIJ) care a fost folosita ca instrument de intimidare a magistratilor sau de protejare a unora dintre acestia. „O masura absolut urgenta e aceea de a amana cel putin intrarea in vigoare a acelui act normativ care presupune marirea numarului de judecatori din apeluri si contestatii, ceea ce poate parea o chestiune foarte tehnica, dar asta inseamna efectiv blocarea instantelor”, a adaugat acesta.

„In lipsa acestui SIIJ competenta va reveni, daca e vorba de fapte de coruptie va reveni DNA, daca este vorba de alte fapte va reveni parchetelor care sunt competente DIICOT, PICCJ. La inceputul anului, in ianuarie eu am in plan sa depun legea pentru desfiintarea Sectiei speciale, dar sa stiti ca poate aceasta a fost cea mai discutata problema din Justitie, dar nu este cea mai grava, din punctul meu de vedere. Sunt probleme mult mai urgente, mult mai importante care au scapat discutiei publice si pe care vreau sa ma axez. O masura absolut urgenta e aceea de a amana cel putin intrarea in vigoare a acelui act normativ care presupune marirea numarului de judecatori din apeluri si contestatii, ceea ce poate parea o chestiune foarte tehnica, dar asta inseamna efectiv blocarea instantelor. Deci sunt multe alte probleme pe care trebuie sa le rezolvam”, a declarat Stelian Ion, dupa audierea in comisiile juridice reunite ale Parlamentului, citat de news.ro.

Referitor la SIIJ, acesta a spus ca desfiintarea SIIJ nu echivaleaza cu o imunitate pentru judecatori si procurori.

„A fost o problema dezbatuta indelung, ani de zile as spune. Concluziile au fost trase, am tras linie si am ajuns la concluzia ca cea mai buna solutie este desfiintarea acestei Sectii speciale, nu in ideea de a crea impunitate pentru magistrati. Sa fie foarte clar lucrul acesta. Ci in ideea de a nu exista un mecanism de intimidare sau poate de protejare a unor magistrati, ci de a exista eficienta pe aceasta zona, pentru ca magistratii din momentul in care va fi desfiintata aceasta Sectie, nu vor fi scutiti de a raspunde atunci cand gresesc, pentru greselile pe care le comit. Nici crearea acestei Sectii nu a fost o solutie buna si s-a dovedit ca nu a fost eficienta, efectiv in aceasta perioada.

Toate lucrurile pe care le-am spus de la inceputul infiintarii ei s-au adeverit. A fost folosita mai degraba ca un instrument de intimidare, pentru ca avem cateva exemple concrete pe care le putem da foarte usor – de la anchetarea si punerea sub acuzatie sau urmarire penala la acele masuri preventive luate impotriva fostului sef al DNA si pana la citarile la SIIJ inainte de a se da un aviz pe numirea de procurori de rang inalt. Am multe exemple. Ideea pe care o subliniez foarte clar este ca aceasta desfiintare nu echivaleaza cu o imunitate pentru judecatori si procurori”, a completat Stelian Ion.

El a primit aviz favorabil in comisiile juridice reunite, fiind 41 de voturi „pentru” si 26 „impotriva”.

Ministrii din Cabinetul Citu sunt audiati marti in comisiile parlamentare de specialitate, iar votul de investire urmeaza sa fie dat in plenul reunit al Parlamentului, de la ora 15.00.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: stelian ion

Recent Posts

Piedone il acuza pe Ciolacu ca incearca sa-l mituiasca: „Promite functii pentru mine si pentru membrii familiei mele”

Cristian Popescu Piedone l-a acuzat, luni, la Antena 3 pe premierul PSD Marcel Ciolacu ca…

43 de minute ago

Fugarul Paul de Romania a fost arestat preventiv in Malta. Momentul in care a fost prins, Bucurestiul face presiuni pentru a fi extradat in Romania

Ministrul Justitiei, Alina Gorghiu, a anuntat luni ca Paul de Romania a fost arestat preventiv…

9 minute ago

Dupa „Diamante”, si Vanghelie si-a depus candidatura: „Invatamantul este prioritatea mea. O sa fim un exemplu si pentru alte tari din Europa”

Marian Vanghelie si-a depus, luni, candidatura ca independent la Primaria Sectorului 5. Trimis in judecata…

26 de minute ago

Polonia face o predictie sumbra pentru Rusia daca o va ataca inca o data: „Rusia a atacat Polonia de multe ori in cei 500 de ani de istorie a noastra”

Polonia a emis o predictie sumbra pentru Rusia in cazul in care presedintele Vladimir Putin…

2 ore ago

Spania: Premierul socialist Pedro Sanchez, care amenintase cu demisia, anunta ca ramane in fruntea guvernului. Sotia sa este suspectata de coruptie

Pedro Sanchez, care a anuntat miercurea trecuta ca este gata sa demisioneze dupa anuntul privind…

4 ore ago

Un capitan al armatei germane este acuzat de spionaj in favoarea Rusiei. Inculpatul a facut rusilor oferte repetate si nesolicitate de cooperare

Procesul unui membru al Bundeswehr-ului german a inceput luni in orasul Dusseldorf din vestul tarii.…

5 minute ago