Categories: news

Anunt surprinzator privind moscheea din Bucuresti. Ambasadorul Turciei: „Suntem pregatiti sa facem cativa pasi in spate”

Turcia nu va insista pentru constructia Marii Moschei la Bucuresti, daca acest lucru risca sa umbreasca relatiile dintre Ankara si Romania, afirma ambasadorul Turciei la Bucuresti, Osman Koray Ertas, intr-un interviu pentru News.ro. El a sugerat ca in spatele controverselor din ultima perioada privind acest proiect s-ar afla sustinatori ai clericului de opozitie Fethullah Gulen, pe care Turcia il acuza ca s-ar afla in spatele tentativei de lovitura de stat de anul trecut.

„In primul rand, vreau sa subliniez ca Turcia nu are o obsesie din a construi o moschee la Bucuresti (…).Daca vedem ca acest proiect pentru moschee in Romania este abuzat si aprinde sentimente antiturce si islamofobe in societate, ne oprim si facem cativa pasi in spate (…).Noi suntem o tara responsabila si apreciem Parteneriatul Strategic si nu am permite nimic care sa puna in umbra aceasta relatie, nici macar acest proiect”, a subliniat diplomatul turc.

El a respins o serie de informatii aparute in presa, potrivit carora Ankara „actioneaza in secret, ca nu informeaza Muftiatul sau ca nu informeaza opinia publica romana”. „Credem ca in spate se afla activisti anti-Turcia, in special membri FETO (organizatia clericului Fethullah Gulen – n.red.). Nici macar nu am cerut PUZ, de exemplu, cedand in privinta proiectului”, a insistat el.

„Deci stirea ca lucrarile vor incepe in 2017 si ca Turcia actioneaza clandestin este complet gresita. Nu s-a convenit nimic nici in privinta stilului arhitectural sau al marimii moscheii”, a adaugat Ertas.

El a adaugat ca , desi se vorbeste despre proiectul Marii Moschei de aproximativ 10 ani, „in ultimii doi ani, am constatat ca chestiunea acestui proiect a scapat de sub control si a devenit un material pentru extremisti, pe care il foloseasca atat impotriva musulmanilor cat si impotriva Turciei”: „Suntem foarte ingrijorati de accentuarea islamofobiei in aceste cercuri restranse. Dar suntem si foarte fericiti ca majoritatea romanilor si liderii din pozitiile de responsabilitate se distanteaza de aceasta retorica islamofoba.”

Ertas a precizat ca Turcia a construit moschei, la cererea comunitatilor musulmane, in numeroase tari din lume: „In 2000, de exemplu, Diyanet (autoritatea religioasa turca – n.red.) a construit o moschee la Tokyo, la cererea comunitatii tatare din Tokyo. Iar de aproximativ 20 de ani, aceasta moschee functioneaza acolo ca sursa de inspiratie, ca sursa de toleranta, ca sursa de moderatie, mai important, pentru musulmanii din Japonia.”

In ceea ce priveste proiectul pentru o capela romaneasca la Istanbul, ambasadorul a amintit ca proiectul a avut la baza principiul reciprocitatii: „Dupa cum am spus, aceasta chestiune a fost discutata pe baze de reciprocitate si am lucrat la gasirea unor terenuri in Istanbul pentru a fi folosite de autoritatea romana de resort, sa spunem asa, pentru a nu-i da numele, pentru a construi un spatiu de cazare si o capela (…) Dar cum lucrurile sunt inghetate aici, lucrurile sunt inghetate si acolo.”

Fundatia Diyanet din Turcia (Turkiye Diyanet Vakfi), care sustine activitatea Ministerului turc al Cultelor, a prezentat in luna mai a acestui an, pe site-ul oficial, detalii din proiectul pentru moscheea care va fi construita la Bucuresti, conform caruia aceasta va avea o capacitate de 1.500 de locuri.

Pe site-ul fundatiei se arata ca moscheea care va fi construita in centrul Bucurestiului este in stadiu de proiect. Se preconizeaza ca lucrarile de constructie vor incepe in acest an. Constructia ar urma sa includa si sali multifunctionale, sali pentru discutii, cantina, terase acoperite si descoperite, o zona pentru spalarea rituala, camere pentru cazare, local pentru tineri si un centru pentru sport.

In aprilie 2016, Primaria Sectorului 1 a eliberat Certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din Romania intentioneaza sa o construiasca in Bucuresti, pe Bulevardul Expozitiei nr. 22-30. Primaria a precizat insa ca acest document este un act de informare obligatoriu si nu da beneficiarului dreptul de construire, fiind doar o etapa legala, premergatoare eliberarii autorizatiei de construire. Pentru autorizarea constructiei este necesara obtinerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care intra in competenta exclusiva a Primariei Municipiului Bucuresti.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Soferul baronului Buzatu este candidat PSD la CL Vaslui. Acesta a venit alaturi de sef in fata instantei din Vaslui – Video

Baronul PSD prins cu spaga in portbagaj, Dumitru Buzatu, a ajuns vineri la Tribunalul Vaslui…

2 ore ago

Olt: Primul dosar penal pentru coruperea alegatorilor. Faina si malai din camion ca „daruri de Paste” – Video

Politistii s-au sesizat din oficiu si au deschis un dosar penal in care efectueaza cercetari…

45 de minute ago

Campaniile rusesti de sabotaj in UE capata amploare. Sunt vizate fabricile care produc arme pentru Ucraina si infrastructura feroviara

Pe fondul noilor avertismente ale serviciilor de informatii ca Rusia pregateste „acte violente de sabotaj”…

3 ore ago

Lovitura pentru Beijing. SUA au devenit cel mai mare partener comercial al Germaniei, in locul Chinei

Dupa ani in care China a fost principalul partener comercial al Germaniei, SUA pare ca…

2 ore ago

Serviciile de informatii ale armatei anunta ca dronele Magura V5 au provocat pierderi grele flotei Federatiei Ruse. Pagube de peste 500 de milioane de dolari

Dronele navale ucrainene Magura V5, fabricate in Ucraina, au cauzat pagube Flotei Rusiei de la…

2 ore ago