Categories: externe

Austria a ajuns la relatii „TENSIONATE” cu Merkel: „Riscam ca un milion sau doua de migranti sa ramana pe teritoriul nostru”

Cancelarul austriac Werner Faymann critica dur politica Angelei Merkel in privinta refugiatilor. „Relatiile mele personale cu ea sunt bune dar, politic, sunt destul de tensionate”, a spus acesta pentru Die Presse.

„Politica lui Merkel poate dauna Austriei. Noi nu vrem sa ne transformam intr-o zona-tampon pentru Germania. Se pot simti jigniti de aceasta sinceritate politica, dar noi o spunem.

Daca un milion sau doua milioane de persoane vor sa treaca prin Austria in drum spre Germania, atunci Berlin poate, foarte usor, cu ajutorul unor proceduri vamale, sa provoace stationarea acestora pe teritoriul nostru. In acest fel, noi ne transformam intr-o zona-tampon.

A continua sa prezinte Germania ca o tara atractiva e o mare greseala. In acest fel se provoaca o presiune asupra tarilor balcanice, precum si asupra unor tari ca Italia, care face parte din rutele alternative Balcanilor.

Politica lui Merkel este incorecta, putand aduce daune Austriei. Noi nu vrem sa ne transformam intr-o gara pentru Germania”, a incheiat Faymann.

El a atentionat-o pe Angela Merkel ca trebuie sa le transmita refugiatilor cati pot fi primit in Germania. Cancelarul austriac este de parere ca spatiul Schengen a fost un esec al UE: zona Schengen fara apararea granitelor externe nu are sens.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
Anghel Liviu

Share
Published by
Anghel Liviu

Recent Posts

Tupeul clanului Doldurea. Patronul statiei GPL a depus plangere penala impotriva a trei comandanti ai pompierilor

Casa de avocatura care ii reprezinta pe patronii statiei GPL de la Crevedia a anuntat,…

6 ore ago

Drula: „Atentie! Datoria publica a ajuns la 52,4% din PIB. Ii cer lui Marcel Ciolacu sa prezinte de indata planul de reducere a cheltuielilor”

Liderul USR Catalin Drula a atras atentia, marti, ca datoria publica a ajuns la 52,4%…

38 de minute ago

Se apropie sezonul incendiilor in sudul Europei. Iordania trimite doua elicoptere de stingere a incendiilor in Cipru

Iordania a trimis doua elicoptere in Cipru pentru a ajuta natiunea insulara mediteraneana sa combata…

6 ore ago

Bataie de campanie in Arges, PNL acuza PSD ca a agresat o femeie: „Ion Minzina si PSD Arges s-au transformat intr-o gasca de agresori”

Radu Perianu, candidatul PNL la functia de presedinte al Consiliului Judetean Arges, i-a acuzat marti…

O oră ago

De la Cluj Napoca, actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din Bucuresti

Actorul Florin Piersic va fi transferat cu avionul SMURD, de la Cluj Napoca la un…

6 ore ago