Categories: actualitate

Protestul de la metrou se suspenda. 400 de grevisti s-au speriat de consecintele penale si au plecat acasa

Sindicalistii lui Ion Radoi au renuntat, vineri seara, dupa ora 18.00 la blocarea circulatiei metroului. Antena 3 a anuntat ca 400 de sindicalisti din cei 900 aflati in subteran au decis sa plece acasa, speriati de consecintele penale ale actiunii lor.

Decizia de suspendare a protestului s-a luat in urma negocierilor de la Prefectura Bucuresti cu conducerea Metrorex si cu prefectul Alin Stoica. Trenurile insa nu vor fi repuse in trafic pentru ca „nu are rost o jumatate de ora sa fie scoase”, dupa cum a declarat un sindicalist.

„Am stabilit un calendar de negociere pentru saptamana viitoare, suntem deschisi dialogului. Nu com incepe actiuni disciplinare impotriva celor care au participat”, a declarat reprezentantul Metrorex.

„Imediat vom elibera metroul. In sfarsit reprezentantii domnului Drula au recunoscut ca cel cu care trebuie sa negocieze in cadrul Metrorex este USLM. Ne vom intalni saptamana viitoare zi de zi pentru negiocieri. Tot scandalul a pornit de la disponibilizarea masiva a salariatilor. Este un necesar de 1.200 de oameni. Sa nu ni se micsoreze salariile, vedeti ca a crescut pretul la paine.

Protestul nu are nicio legatura cu spatiile comerciale, va rog sa ma credeti, nu are nicio legatura”, a declarat apoi un reprezentant al sindicalistilor lui Radoi.

Trenurile de metrou urmeaza sa isi reia circulatia incepand cu sambata dimineata. „Circulatia va fi reluata de maine dimineata. Inteleg ca tehnic nu este posibila reluarea circulatiei din acesta seara. Eu nu sunt implicat in negocierile sindicate-Metrorex, doar am mijlocit intalnirea pentru a putea fi reluata circulatia”, a declarat prefectul Capitalei.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anuntat vineri, la pranz, ca vor exista cu certitudine urmari penale in urma grevei ilegale declansata de Ion Radoi la metrou.

„Cine si-a asumat sa fac o astfel de actiune, fie si spontana, va plati in fata legii. Erau obligati sa asigure o treime din capacitatea de transport, nu sa intrerupa total. A venit o plangere din partea Metrorex in care ii acuza pe cei care participa la acest protest de sabotaj, de terorism. Am transmis plangerea catre DIICOT”, a anuntat Bode.

„Am deschis si un dosar de urmarire penala in sensul ca nu sunt respectate prevedirile in legatura cu asigurarea continuitatii transportului public”, a mai spus Bode.

„Toata lumea pune intrebarea: de ce nu interventi in forta si restabiliti ordinea, prin jandarmerie? Solutia este dialogul. La aceasta ora, o delegatie cu reprezentanti al sindicatului dicsuta cu prefectul Capitalei. Imi exprim speranta ca in urma acestor discutii vor ajunge la concluzia ca acest conflict sa inceteze de urgenta, cei din statiile de metrou sa paraseasca loculurile. Este inadmisibil sa iti bati joc de sute de mii de bucuresteni in plina pandemie”, a subliniat Bode.

Si ministrul Transporturilor, Catalin Drula, a anuntat vineri ca a depus plangere penala la DNA in legatura cu greva ilegala declansata la metrou de sindicalistii lui Ion Radoi. Deja s-au inregistrat patru dosare penale in legatura cu greva lui Radoi. Un dosar penal a fost deschis la DIICOT pentru infractiuni cuprinse in legea de combatere a terorismului.

„Tocmai am depus plangere penala la DNA impotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucurestean astazi, pentru urmatoarele infractiuni:

+ zadarnicirea combaterii bolilor
+ abuz in serviciu
+ trafic de influenta
+ folosirea functiei pentru favorizarea altor persoane
+ folosirea de catre liderii sindicali a influentei si autoritatii in scopul obtinerii de bani, bunuri si foloase necuvenite
+ santaj
+ infractiuni contra sigurantei circulatiei pe caile ferate

Cerem procurorilor sa identifice persoanele catre care sa ne indreptam pentru a recupera banii in instanta civila. Prejudiciul este in curs de cuantificare. Actiunea ilegala a unui grup mafiot de a lua un oras ostatic nu poate ramane fara un raspuns ferm din partea autoritatilor si din partea justitiei.

Metroul trebuie eliberat si trebuie sa revina in circulatie. Abia atunci se poate organiza un dialog adevarat despre problemele metroului. Conturile grase ale firmei controlate de Ion Radoi nu sunt un subiect legitim de dialog si nici nu trebuie alimentate din vistieria statului”, a anuntat Drula.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

„Linie de aparare” la granita cu Rusia. Letonia a inceput sa sape santuri anti-tanc si instaleaza „dinti de dragon”

Letonia a inceput sa sape santuri antitanc de-a lungul granitei sale cu Rusia si Belarus,…

O oră ago

Parteneriat pe 100 de ani intre UK si Ucraina. David Cameron a sosit la Kiev pentru a intari acordul, ce prevede aceasta intelegere istorica

In timpul vizitei sale la Kiev, ministrul britanic de Externe, David Cameron, a vorbit despre…

4 ore ago

Cosmarul unui sofer care trecea prin Valcea. Mai multi indivizi l-au atacat cu topoarele, i-au spart luneta si l-au urmarit cu carutele – Video

Un sofer a dat publicitatii imagini suprinse in timpul unui incident foarte violent in judetul…

2 ore ago

Conservatorii lui Rishi Sunak au suferit pierderi istorice in alegerile locale. Laburistii cer alegeri generale cat mai curand

Partidul Conservator, aflat la guvernare in Marea Britanie, a suferit pierderi grele in alegerile locale…

O oră ago

Noi amenintari. Kremlinul considera „foarte periculoase” recentele comentarii ale lui Macron privind trimiterea de trupe pe teren

Vineri, Kremlinul a calificat drept "foarte periculoase" comentariile presedintelui francez Emmanuel Macron, care si-a reafirmat…

4 ore ago