news

Campanie de victimizare a Sorinei Pintea la Antena 3: „Nu poate manca si merge”

Antena 3 a declansat o ampla campanie de victimizare a Sorinei Pintea, sustinand ca aceasta este tot mai bolnava. Postul lui Voiculescu afirma ca Pintea va fi dusa din nou la spital.

Antena 3 a afisat burtiere in care li se atrage atentia telespectatorilor ca „Sorina Pintea nu poate manca si merge” sau ca „Pintea are partea stanga amortita”.

Mugur Ciuvica a atacat dur decizia Tribunalului Bucuresti ca Sorina Pintea sa fie trimisa in arest preventiv. „S-a revenit la sistemul inventat de Basescu, prin arest preventiv sa il obligi sa faca denunturi, sa puna presiuni pe cel acuzat. Asta nu are legatura cu ‘o tara ca afara’, are legatura cu revigorarea luptei anticoruptie. cum spun astia”, a sustinut Ciuvica.

Cristian Tudor Popescu a ironizat, luni, tentativa Sorinei Pintea de a scapa de arest prin invocarea agravarii bolii sale. El a adus aminte ca aceasta stratagema este „o regula” la PSD.

„Ma mir ca nu s-a dus la Floreasca, acolo era mai bine, o tineau mai mult. Doamna a procedat gresit cu aceasta boala autoimuna. Este o boala lunga, chiar foarte lunga, nu este acuta. Medicii au procedat profesionist, au vazut-o, i-au spus ‘cucoana, du-te in arest ca nu ai de ce sa stai aici, cu aceasta bolicica autoimuna’. A gresit, daca isi baga un coronavirus de pilda, nu era bine? Facea o carantina de 14 zile, scapa de arest, nu a fost inspirata.

La PSD e regula, cum e groasa, omul imediat sufera de ceva: atac de panica, un guturai violent si ajunge in spital. Asta daca nu are imunitate parlamentar, daca are imunitate nu se oboseste”, a spus CTP la Europa FM.

CTP a ironizat si modul in care Antena 3 face eforturi sa o victimizeze pe Pintea.

„A inceput sa fie victimizata la un anumit post de televizune. Se afla pe un pat de spital cu tuburi bagate peste tot”, a adaugat CTP.

Sorina Pintea nu a reusit, luni, sa-i convinga pe medicii de la Spitalul Clinic ”Sfanta Maria” ca este atat de bolnava incat nu poate sa stea in arest. Ea a fost trimisa inapoi in arest dupa cateva ore petrecute in spital.

„Cu privire la solicitarile dumneavoastra, facem urmatoarele precizari: Persoana privata de libertate, in baza unui mandat de arestare preventiva, a fost condusa intr-un spital din Bucuresti, din reteaua publica, pentru a primi ingrijiri medicale de specialitate. La acest moment, persoana in cauza a fost reintrodusa in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva”, se arata intr-un comunicat al Politiei Capitalei.

Sorina Pintea, fostul ministru al Sanatatii, arestata in dosarul in care este acuzata de luare de mita, a fost deplasata luni la Spitalul Clinic ”Sfanta Maria” pentru investigatii medicale suplimentare.

„Medicul din cadrul Centrului de Retinere si Arestare Preventiva nr. 1 a recomandat ca o persoana privata de libertate, in baza unui mandat de arestare preventiva, sa fie internata intr-un spital din Bucuresti, din reteaua publica, pentru a primi ingrijiri medicale de specialitate. Pe parcursul internarii, paza va fi asigurata de Serviciul Independent de Retinere si Arestare Preventiva”, anunta Biroul de presa al Politiei Capitalei.

Sorina Pintea a solicitat sa fie transportata, sub paza, din arest la Spitalul Clinic „Sfanta Maria”, pentru a i se face investigatii medicale suplimentare, ea invocand unele probleme de sanatate pe care le-ar fi avut in cursul zilei de duminica.

„Cine o invata pe Sorina Pintea sa joace la coarda sensibila, sa planga si sa se victimizeze, stie ce face. Judecatorii din Romania sunt sensibili la asa ceva. Acum se joaca mediatic apelul la decizia de arestare”, arata jurnalistul Alex Costache (TVR), specializat pe justitie, pe Facebook.

Potrivit cererii adresate de fostul ministru al Sanatatii conducerii unitatii de detentie, prezentata duminica seara de Antena 3, Sorina Pintea arata ca i s-a inrautatit starea de sanatate, ea facand referire la „parestezii faciale si la nivelul membrelor, dificultati de inghitire, stari de voma, senzatie de apasare la nivelul esofagului, senzatii de arsura la nivelul membrelor”. Aceasta precizeaza ca este diagnosticata cu dermatomiozita idiopatica cu afectare pulmonara – pneumopatie interstitiala, o boala imuna pentru care urmeaza tratament.

Pintea mentioneaza ca in cursul diminetii de duminica a fost chemata ambulanta de catre personalul din centrul de detentie. Echipajul ambulantei i-a administrat glucoza intravenos, ketoprofen si un calmant, fiindu-i efectuat si un EKG, insa nu s-a considerat necesara internarea la spital.

Fostul ministru al Sanatatii afirma, in cererea catre conducerea arestului, ca paresteziile faciale persista, coroborate cu agravarea celor din partea stanga a corpului si ca trebuie dispusa de urgenta transportarea la spital pentru efectuarea investigatiilor medicale.

Politia Capitalei a precizat, duminica seara, ca a fost solicitata ambulanta la Centrul de Retinere si Arestare Preventiva nr.1.

„In aceasta dimineata, la Centrul de Retinere si Arestare Preventiva nr 1. a fost solicitata ambulanta, pentru o persoana aflata in arest preventiv. Persoana a primit ingrijiri medicale, fara a fi necesara internarea”, se mentioneaza in informarea transmisa duminica de reprezentantii Politiei Capitalei.

Tribunalul Bucuresti a decis, sambata, arestarea preventiva pentru 30 de zile a fostului ministru al Sanatatii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitiva. Ea este acuzata ca a luat de mita sumele de 10.000 de euro si 120.000 lei, bani ce reprezinta un procent de 7% din valoarea unui contract.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

2 ore ago

Macron revine si subliniaza: „Nu exclud trimiterea de trupe occidentale in Ucraina. Ce securitate va mai exista pentru Romania, Moldova, Polonia daca Rusia va castiga in Ucraina?”

Presedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale pe teren in Ucraina,…

28 de minute ago

Un nou atac devastator cu ATACMS lansat de Ucraina. Peste 100 de soldati rusi ar fi fost ucisi chiar pe poligonul de antrenament

Peste 100 de soldati rusi ar fi fost ucisi dupa ce un teren de antrenament…

46 de minute ago

Franta depaseste (din nou) Marea Britanie in cursa investitiilor straine, pe fondul incetinirii cresterii economice in Europa

Franta a ramas cea mai atractiva destinatie din Europa pentru investitiile straine directe in 2023,…

O oră ago

UE anunta un pachet de ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban, in incercarea de a reduce fluxul de refugiati sirieni

Uniunea Europeana va oferi Libanului un ajutor financiar de 1 miliard de euro pe o…

O oră ago