news

Chereches are parte de „conditii de cazare decente” la Rahova, anunta avocatul acestuia. Cu toate acestea, el a dat Romania in judecata

Fostul primar al municipiului Baia Mare Catalin Chereches a dat Romania in judecata la CEDO, reclamand faptul ca nu a avut parte de un proces echitabil, in dosarul in care a fost condamnat pentru coruptie, a anuntat avocatul acestuia, Razvan Doseanu.

„De ce la CEDO? Pentru ca acele cai interne de atac, pe care le-am exercitat legal pana in prezent, au fost respinse. Mai avem in desfasurare o contestatie in anulare la Curtea de Apel Cluj, cu termen in 5 aprilie, adica exact dosarul pentru care am solicitat astazi si s-a judecat la Inalta Curte de Casatie si Justitie cererea de stramutare (…) Cu siguranta nu a avut dreptul la un proces echitabil si a fost condamnat, in opinia apararii, de un judecator aflat intr-o stare de incompatibilitate si, pe langa aceasta situatie, mai sunt si alte motive invocate in plangerea inregistrata la CEDO. Exista o cauza Chereches contra Romaniei.

(…) Nu ne intereseaza daunele, ne intereseaza sa se constate exact faptul ca a fost incalcat dreptul la un proces echitabil fata de domnul Catalin Chereches si ca au fost si alte drepturi incalcate pe parcursul desfasurarii urmaririi penale si ulterior a judecatii in prima instanta si in apel la Cluj”, a declarat avocatul Razvan Doseanu la un post de televiziune, citat de Agerpres.

Anuntul vine in contextul in care Chereches a introdus pe rolul Curtii de Apel Cluj o contestatie in anulare (cale extraordinara de atac) impotriva deciziei de condamnare, insa el a solicitat marti la Inalta Curte de Casatie si Justitie stramutarea acestui proces.

El considera ca dosarul, in care solicita admiterea contestatiei in anulare, nu ar trebui solutionat de colegii judecatoarei care a facut parte din completul care l-a condamnat definitiv la cinci ani inchisoare.

„Domnul Catalin Chereches a solicitat sa i se aprobe stramutarea solutionarii contestatiei in anulare de la Curtea de Apel Cluj la orice alta curte de apel, pentru ca e o situatie delicata, in care colegii doamnei magistrat, colegii de sectie, colegii de birou sa se pronunte exact cu privire la propria colega. Credem ca ar fi echitabil ca sa existe o alta curte de apel, unde sa nu existe niciun risc de lipsa de impartialitate”, a explicat avocatul.

Pe de alta parte, Razvan Doseanu a dezvaluit ca fostul primar beneficiaza de conditii decente la Penitenciarul Rahova, amintind inca o data de „garantiile” pe care autoritatile romane le-ar fi dat celor din Germania, in momentul extradarii.

„Am discutat personal cu domnul Catalin Chereches in cursul zilei de ieri si, sigur, astazi a participat si prin videoconferinta, dar ieri ne-am vazut si fata in fata. Mi-a spus ca este intr-o camera cu inca alte doua persoane, sunt conditii decente de detentie, cel putin pana in acest moment. Se pare ca, intr-adevar, Administratia Nationala a Penitenciarelor respecta acele garantii care au fost oferite autoritatilor germane in momentul in care s-a cerut si s-a obtinut extradarea”, a mai declarat avocatul.

Pe 24 noiembrie 2024, Catalin Chereches a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita.

Cu putin timp inainte de pronuntarea sentintei, Chereches a fugit din tara prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.

Ulterior, a fost prins de politistii germani in Augsburg si arestat, fiind adus in Romania saptamana trecuta si incarcerat la Penitenciarul Rahova.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Autoritatile isi solicita documentele si studiile geotehnice legate de situatia din Slanic, Prahova. Termen: 48 de ore

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova a cerut Consiliului Judetean Prahova, Primariei Slanic, Societatii…

14 ore ago

Lovituri cu drone si rachete ale Hezbollah, in nordul Israelului. Pro-iranienii lanseaza zilnic atacuri pentru a sustine Hamas

Miscarea libaneza pro-iraniana Hezbollah a anuntat ca a vizat sambata, 27 aprilie, doua pozitii militare…

14 ore ago

O vedeta irakiana de pe TikTok a fost impuscata in fata casei sale din Bagdad

Un barbat pe o motocicleta a impuscat mortal un influencer cunoscut sub numele de Om…

14 ore ago

Printul, complotistii si potentialul puci: In Germania incepe procesul extremistilor care planuiau o lovitura de stat

Una dintre cele mai mari actiuni in justitie din istoria Germaniei urmeaza sa inceapa luni…

14 ore ago

Un jurnalist al Forbes Rusia, arestat pentru difuzarea de „informatii false”. Acesta a scris despre civilii ucisi in Bucea

Un jurnalist al editiei ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost arestat sub acuzatii…

14 ore ago