Ciolos ii anunta pe PSD-isti si PNL-isti ca n-au nicio sansa sa guverneze 7 ani impreuna: „Asta e o gluma”

politica

Presedintele USR, Dacian Ciolos, afirma ca ideea unei guvernari PNL-PSD timp de sapte ani reprezinta „o gluma”, adaugand ca exista, in primul rand, intre cele doua formatiuni politice, „o problema de compatibilitate, de viziune”.

„Eu stiu ca nu-i place premierului Citu cand spun ca e o gluma. Asta e o gluma pentru mine, pentru ca, in primul rand, e o problema de compatibilitate, de viziune, cel putin declarata. PNL isi spune partid liberal. Nu prea e liberal, e mai degraba un partid conservator. De altfel, ei fac parte dintr-o familie politica conservatoare. Daca ne uitam la obiectivele pe care le are fiecare din cele doua partide, sau devine PSD mai liberal sau devine PNL mai socialist „, a declarat Dacian Ciolos, sambata, la Digi 24, intrebat cum vede „promisiunea” pe care si-au facut-o liberalii si social-democratii de a guverna Romania timp de sapte ani.

El a sustinut ca PNL si PSD se vor intelege cu privire la „sinecuri”, dar mai greu pe reformele de care Romania are nevoie.

„Eu spuneam, cand am prezentat o propunere de guvern si de program de guvernare in Parlament ca din punctul nostru de vedere, al USR, indiferent cine ar fi la guvernare in urmatorii 3-4 ani, linia generala e trasata de PNRR si din punct de vedere bugetar si din punct de vedere al reformelor. Tocmai aici nu mi-e clar mie, de fapt, ce-si doreste aceasta posibila guvernare intre PNL si PSD, in afara de acces la bani si impartit functii la stat.

Si aici clar se vor intelege, ca au mai lucrat impreuna, cum sa faca din pozitiile de la stat sinecuri si cum sa faca din banii statului posibilitatea de a castiga voturi distribuindu-i in anumite directii. Aici, foarte probabil, se vor intelege, dar pe restul reformelor de care statul roman are nevoie si Romania are nevoie pentru ca statul sa fie mai performant, aici eu ii vad greu cum se vor intelege”, a sustinut Ciolos.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: