Dancila spune ca amnistia si gratierea nu sunt pe masa Guvernului. PSD insista insa ca va fi ordonanta „cu siguranta”

politica

Premierul Viorica Dancila spune ca nu a vazut si nu a auzit de nicio amnistie si gratiere care sa fie in lucru, sub forma unei ordonante de urgenta, la Guvern. Din PSD, insa, presiunea este maxima si nu se pare ca mai exista intelegere pentru amanare.

„Am spus si repet, nu am discutat cu niciun ministru, nu am pe masa prim-ministrului, nu am avut nicio discutie in acest sens. Deci, de ce sa vorbesc despre ceva despre care nu am discutat? Am vazut ca s-a lansat in spatiul public, am vazut solicitari in spatiul public, am vazut critici, dar eu, ca prim-ministru, va spun ca pe masa prim-ministrului nu exista asa ceva si nu am avut o discutie cu un ministru in acest sens”, a declarat Viorica Dancila joi seara, la finalul galei „100 pentru Centenar”.

De celalta parte, tot joi seara, secretarul general interimar al PSD, Codrin Stefanescu, a repetat, pentru a doua oara la interval de doua zile, ca, in mod sigur, coalitia PSD-ALDE isi va asuma ordonanta de amnistie si gratiere.

„Legat de legile pe care le facem, legile nu sunt pentru Liviu Dragnea. Legile sunt pentru zeci de mii de romani si zeci de mii de familii de romani calcate in picioare de un sistem odios pe care el il protejeaza in fiecare zi prin tot ce face”, a declarat Codrin Stefanescu la Antena 3, referitor la presedintele Klaus Iohannis, dupa ce seful statului a avertizat public PSD sa nu dea ordonanta pentru gratiere si amnistie si sa arunce tara in aer doar ca sa scape „infractorul DRagnea de puscarie”.

„PSD si ALDE, coalitia de guvernare, PSD in primul rand, asa cum a promis, va duce la capat toate legile justitiei, modificarile Codului Penal. Tot ce am promis vom face si, intr-un final, cu siguranta ne vom asuma si ordonanta de amnistie si gratiere – nu stiu sub ce forma: forma de lege sau forma de ordonanta. Insa lucrurile au fost deja percepute foarte bine in sanul opiniei publice. La cate abuzuri au avut loc, oameni care au stat la puscarie si acum castiga ca fapta nu exista…”, a mai spus secretarul general al PSD.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: