pagina verde

Guvernul a aprobat acordul de sprijin pentru Nuclearelectrica. Unitatea 3 de la Cernavoda ar urma sa intre in exploatare la finalul anilor 2030

Guvernul a aprobat, luni, printr-un proiect de lege, semnarea acordului de sprijin intre statul roman si Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. pentru proiectul Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda, a anuntat purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Carbunaru.

„Astazi, Guvernul, la propunerea Ministerului Energiei, a aprobat proiectul de lege privind semnarea acordului de sprijin intre statul roman si Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. pentru proiectul Unitatilor 3 si 4 Cernavoda, urmand ca Parlamentul sa aiba spre aprobare semnarea acestui acord”, a declarat Carbunaru, intr-o conferinta de presa, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

El a precizat ca, potrivit estimarilor, Unitatea 3 de la Cernavoda ar urma sa intre in exploatare la finalul anilor 2030, iar un an mai tarziu Unitatea 4.

„Ambele vor dubla contributiile energiei nucleare in sistemul in sistemul energetic. Practic, de la 20%, aceasta pondere a energiei nucleare in sistemul national energetic ar urca la 36%. Vor fi create noi locuri de munca in sectorul nuclear si, de asemenea, va fi dezvoltat lantul de furnizori”, a explicat Dan Carbunaru.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

48 de minute ago

Comori regale jefuite in timpul dominatiei coloniale britanice, imprumutate de muzee britanice pentru o expozitie in Ghana

Coliere de aur, o sabie, un tron si zeci de alte comori jefuite in timpul…

54 de minute ago

Momentul in care un stalp a fost inghitit de craterul din Slanic. Prefect: „Adancimea craterului este undeva la minim 15 – 18 metri” – Video

Adancimea craterului format prin surparea strazii 23 August din orasul prahovean Slanic este de minimum…

21 de minute ago

Firea, atac veninos la adresa lui Catalin Carstoiu: „S-a plimbat de campanie cu metroul” – Video

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, a l-a atacat chiar si pe Catalin Carstoiu,…

3 ore ago

Casa Alba acuza Rusia ca trimite combustibil in Coreea de Nord peste plafonul impus de ONU

Rusia a expediat petrol rafinat catre Coreea de Nord la niveluri care par sa incalce…

29 de minute ago