Categories: news

Iohannis, atac frontal la adresa parlamentarilor: „Sunt oarecum paraleli cu ce se intampla in Romania”

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, ca in ultima vreme exista dificultati de comunicare cu Parlamentul, sustinand ca parlamentarii sunt „oarecum paraleli” cu ce se intampla in tara.

„In ultima vreme, avem oarecare dificultati de comunicare cu Parlamentul, ei sunt oarecum paraleli cu ce se intampla in Romania si este pacat”, a spus Iohannis, la dezbaterea „Orasele Romaniei la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiesti”, organizata la Universitatea de Petrol si Gaze, intrebat cu privire la legislatia privind zonele metropolitane.

El a precizat ca in acest domeniu este mare nevoie de armonizarea legislatiei.

„Cred ca ar ajuta un pic daca mai multa lume ar fi mai activa si i-ar vizita, de exemplu, pe parlamentari, nu pe cei de fata, acestia sunt activi, de aceea au venit, dar sunt unii care pot fi vazuti mai degraba la televizor sau in alta parte si mai rar in contact cu cetatenii reali. Cred ca aici este o parghie insuficient exploatata”, a afirmat Iohannis.

Seful statului a indicat ca municipiile mari au nevoie de spatiu de dezvoltare.

„Acest spatiu de dezvoltare poate fi creat rezonabil numai in doua feluri: ori prin statuarea si legiferarea zonelor metropolitane, ori prin extinderea granitelor municipiilor”, a explicat presedintele Iohannis.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Autoritatile isi solicita documentele si studiile geotehnice legate de situatia din Slanic, Prahova. Termen: 48 de ore

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova a cerut Consiliului Judetean Prahova, Primariei Slanic, Societatii…

17 ore ago

Lovituri cu drone si rachete ale Hezbollah, in nordul Israelului. Pro-iranienii lanseaza zilnic atacuri pentru a sustine Hamas

Miscarea libaneza pro-iraniana Hezbollah a anuntat ca a vizat sambata, 27 aprilie, doua pozitii militare…

17 ore ago

O vedeta irakiana de pe TikTok a fost impuscata in fata casei sale din Bagdad

Un barbat pe o motocicleta a impuscat mortal un influencer cunoscut sub numele de Om…

17 ore ago

Printul, complotistii si potentialul puci: In Germania incepe procesul extremistilor care planuiau o lovitura de stat

Una dintre cele mai mari actiuni in justitie din istoria Germaniei urmeaza sa inceapa luni…

17 ore ago

Un jurnalist al Forbes Rusia, arestat pentru difuzarea de „informatii false”. Acesta a scris despre civilii ucisi in Bucea

Un jurnalist al editiei ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost arestat sub acuzatii…

17 ore ago