Iran: Doua femei au fost arestate dupa ce un barbat le-a atacat cu iaurt pentru ca aveau parul descoperit

externe

Doua femei au fost arestate in Iran dupa ce au fost atacate cu iaurt, si apoi nu si-au acoperit parul in public, potrivit BBC.

In videoclipul care a devenit viral, doua cliente femei, aflate intr-un magazin, sunt abordate de barbat, care incepe sa le vorbeasca. Apoi ia ceea ce pare a fi o galeata cu iaurt de pe un raft si il arunca furios spre ele. Atacatorul este apoi scos afara din magazin de catre vanzator.

Justitia iraniana a declarat ca cele doua femei au fost retinute pentru ca si-au descoperit parul, ceea ce este ilegal in Iran. Barbatul a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice, a adaugat acesta.

Arestarile urmeaza lunilor de proteste din tara care cer incetarea purtarii obligatorii a hijabului.

Potrivit agentiei de presa Mizan, asociata justitiei, au fost emise „avizele necesare” proprietarului magazinului pentru a asigura respectarea legii.

A nu purta hijabul in public este ilegal pentru femei in Iran, cu toate acestea, in orasele mari, multe ies pe strada fara, in ciuda regulilor.

Furia si frustrarea fata de lege au determinat disidenta in societatea iraniana.

Protestele s-au raspandit in Republica Islamica in septembrie, dupa moartea Mahsei Amini, o tanara de 22 de ani, retinuta de politia morala la Teheran pentru ca nu ar fi purtat hijabul corect.

Protestele s-au extins, dar originea este tot problema hijabului.

Mii de oameni au fost arestati si patru protestatari au fost executati din decembrie. Dar autoritatile nu dau semne de renuntare.

Un deputat iranian de linie dura, Hossein Ali Haji Deligani, a emis un ultimatum justitiei pentru a veni cu masuri pentru a pune capat incalcarii regulilor in urmatoarele 48 de ore.

Sambata, presedintele iranian Ebrahim Raisi a reiterat ca femeile iraniene ar trebui sa poarte hijab ca o „necesitate religioasa”. „Hijabul este o chestiune legala si respectarea acesteia este obligatorie”, a spus el.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , , ,

Comentarii: