politica

Lovitura din partea ALDE, partidul lui Tariceanu nu este de acord cu ordonanta lui Orlando: „Se pot scumpi caldura si apa calda”

Deputatul ALDE Toma Petcu, fost ministru al Energiei, a anuntat, miercuri, la Antena 3 ca nu ordonanta pregatitata de Ministerul Finantelor privind noi taxe si impozite pentru marile companii „trebuie corectata”.

”Eu sper ca aceasta OUG sa fie corectata pentru ca 3% pentru CET-uri este foarte mult, eu va spun ca anul viitor vom avea mari probleme. Poate in alte domenii se impune, dar in energie este foarte greu. Va spun ca vor fi afectate inclusiv gazele din Marea Neagra. La anul in iarna va spun ca va fi foarte greu sa asiguram apa calda si caldura, in marile orase care depind de CET-uri”, a declarat Toma Petcu la Antena 3.

Cristian Agalopol (Camera de Comert Romano-Americana) a declarat miercuri ca a fost baie de sange astazi, la Bursa de Valori Bucuresti. Actionarii – dintre care cel mai mare e statul – au pierdut 3 miliarde de dolari. Si asta, doar la ideea adoptarii ordonantei.

„Doar initiativa acestei ordonantei a creat azi probleme majore pe piata de capital. De fapt, piata de capital a trecut astazi, poate, prin cele mai grele momente de la infiintare, fiind ingenuncheata numai la ideea ordonanantei.

Ceea ce s-a intamplat astazi pe bursa a fost o baie de sange pe care eu, in 20 de ani de activitate, n-am mai vazut-o. Piata bursiera are o pondere de 15% din PIB. Capitalizarea a pierdut astazi, 3 miliarde de dolari. Cine sunt cei care au pierdut: actionarii si statul, care e cel mai mare actionar al BVB si care si-a facut o mare defavoare.

Prin aceasta initiativa toate eforturile noastre de a duce piata de capital spre piata emergenta sunt puse in pericol. Astfel de initiative pot duce la manipulare de piata. Vrem ca ASF sa investigheze astazi tot ce s-a intamplat astazi”, a spus Cristian Agalopol, citat de ziare.com.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Polonia vrea sa-i trimita inapoi in Ucraina pe barbatii care au fugit de incorporare: „Multi polonezi sunt indignati cand vad tineri ucraineni in hoteluri si cafenele”

Ministrul polonez al Apararii, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat ca Polonia este pregatita sa ajute Ucraina…

O oră ago

Ciolacu si Grindeanu au mutat guvernul la Timisoara ca sa-l ajute pe Simonis sa castige alegerile. Promite stadion si spital la Timisoara

Premierul Ciolacu, avandu-l alaturi pe Sorin Grindeanu, au organizat sedinta de guvern de miercuri la…

12 minute ago

Tancul drona de 12 tone. SUA testeaza o varianta mai mare si mai puternica a unui tanc drona robotizata de tip Terminator – Video

DARPA (Agentia americana pentru proiecte de cercetare avansata in domeniul apararii) a anuntat ca programul…

6 minute ago

Un guru al sondajelor din Marea Britanie se asteapta la un nou referendum pentru Brexit pana in 2040

Politologul britanic John Curtice a prezis ca un nou referendum privind apartenenta Marii Britanii la…

5 minute ago

Daniel Fenechiu (PNL), despre racolarea de AUR-isti: „Nu toate organizatiile AUR sunt extremiste. Poate ca si-au clarificat viziunea”

Neintelegerile din coalitie, care au facut ca mult trambitatul „candidat unic” Cirstoiu sa devina doi…

26 de minute ago

Un general rus promite ca va distruge NATO pana in 2030: „Majoritatea statelor NATO vor ingenunchea si vor depune juramant in fata Rusiei”

Generalul rus de rang inalt Apti Alaudinov, comandantul fortelor cecene care lupta in Ucraina, a…

3 ore ago